Social

Lapte și corn pentru elevii din Teleorman? Poate la anul…

Cu toate că, în câteva zile, elevii teleormăneni intră în vacanța de iarnă, aceștia nu au primit, până acum, produsele lactate și de panificație care ar fi trebuit să le fie distribuite în cadrul programului „Laptele și cornul” încă de la începutul anului școlar 2018-2019.
Motivul întârzierii? Procedura greoaie de achiziție, precum și dezinteresul agenților economici pentru acest program, susțin autoritățile județene.
Elevii ar putea primi însă produsele lactate și de panificație, dar și merele proaspete din cadrul programului „Laptele și cornul”, după ce se întorc din vacanța de iarnă, numai dacă până atunci se va finaliza procedura de achiziție, iar produsele vor putea ajunge în unitățile școlare din județ.
În județul Teleorman, aproape 32.000 de copii (preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular) ar fi trebuit să primească gratuit o gustare, constând în lapte și corn, precum și mere proaspete, începând cu prima zi de școală.

4 Comments

  1. Pistruiatul

    Trebuie sa faca economii,pe spatele copiilor , rusineee!

  2. Statul nu are banii decât pentru serviciile lor,in educație și învățământ nici atât!

Dă-i un răspuns lui Pistruiatul Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.