Eveniment

Lansare de carte la Biblioteca Județeană / Katia de Ecaterina Stănculeanu

Vineri, 30 septembrie 2022, începând cu ora 11.00, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție subordonată Consiliului Județean Teleorman, lansează la Sala de lectură, volumul Katia de Ecaterina Stănculeanu.

Autoarea s-a născut într-o zi de primăvară, în comuna Tia Mare, județul Olt, a urmat facultatea de limbi străine în Craiova, a fost profesor de  limba franceză la Școala gimnazială Nr. 6 Alexandria și unul dintre promotorii Asociației de prietenie Romfra.

În anul 2003 se stabilește în Franța, unde publică peste 20 de volume în limba franceză, unul în limba engleză și unul în limba română: Charlotte veut se marier (piece de theatre, 2006); Ou sont les bonnes fees? (recit, 2006); Entretiens d`embauche  (piece de theatre, 2007); Petales de roses (recueil de poemes, 2008);  Sous la caresse du vent (roman, 2009); Adieu, mon amour (roman, 2013); Dans la peau d`une autre (roman, 2013); La Crise (piece de theatre, 2014); Au-dela de mes larmes (recueil de nouvelles, 2004); La fleche de Cupidon (roman, 2015); Tu ne comptes pas pour moi (piece de theatre, 2016); Les Oyats (roman, 2017); D`autres vies-Trois  (roman, 2018); Sweet dreams (roman, 2018); Le parfum des acacias (roman, 2019); În adierea vântului (roman, 2020); Digital pastel (poemes; 2020); Katia (roman, 2020);  L`anniversaire (piece de theatre, 2021); L`interprete (roman, 2021); Silhouettes en argentique (roman, 2022); Gregoiere prend le train (nouvelle, 2022).

Romanul Katia, apărut în anul 2020 în limba franceză, este tradus de autoare în limba română și publicat la editura Liane Books  în anul 2022. Acesta reprezintă cel de-al doilea volum scris în limba română, după volumul În adierea vântului.

Franța este locul unde Ecaterina Stănculeanu se formează ca scriitor și are o activitate literară intensă: publicații, participare la saloane de carte, evenimente literare și traduceri.

Romanul Katia poate fi interpretat ca roman autobiografic, dar numai autoarea ne poate dezvălui misterul, unde începe și unde se termină realitatea și începe ficțiunea.

Cartea va fi prezentată de directorul editurii Liane Books –   Lia Nenciu și scriitoarea Emilia Stroe.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.