Luni, 06.04.2015, în incinta Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Alexandria s-a desfăşurat Târgul de Paşte, o activitate care i-a adunat atât pe cei mici, cât şi pe cei mari pentru a aduce lumnină, culoare şi bucurie unor copii mai puţin norocoşi.
Standurile organizate de fiecare clasă au atras privirile ca un magnet, căci decoraţiunile deosebite, dulciurile şi nelipsitele ouă încondeiate i-au îmbiat pe cei prezenţi să se apropie.
Entuziasmaţi, elevi, dascăli, dar şi părinţi au participat la acest eveniment caritabil, în speranţa că Paştele va însemna, pentru câteva familii ale unor elevi din şcoală, lumină, bucurie şi-un strop de culoare.
Să-ţi pese de cei din jur, să dăruieşti cuiva din suflet înseamnă cu adevărat să primeşti Lumina Învierii.