Politic

La Roşiori, social-democraţii îl validează pe Cîrciumaru pentru Primărie

rosioriNu cu mult timp în urmă, în ce priveşte candidatul PSD pentru Primăria Roşiorii de Vede, actualul edil Cristi Duică părea bătut în cuie pentru a se înscrie în cursa electorală pentru un nou mandat. Şi, deşi de o bucată bună de timp circulau zvonuri potrivit cărora n-ar sta nici pe departe bine în preferinţele electoratului roşiorean, chiar un sondaj derulat în prima parte a lunii martie a arătat că actualul primar Cristian Duică ar obţine doar 13 la sută din voturile roşiorenilor şi doar 20,7 la sută la încredere, în timp ce candidatul PNL, Daniel Fierăscu, chiar dacă are 13 la sută la voturi, are, în schimb, 44 la sută la încredere, ceea ce îl cotează ca având cele mai multe şanse la alegerile locale pentru funcţia de primar.

După sondajul care a agitat spiritele în rândul social-democraţilor roşioreni, s-a trecut la o reevaluare a situaţiei şi, implicit, la schimbarea lui Duică cu un candidat care să le asigure social-democraţilor menţienerea primăriei de la Roşiori în portofoliu. Astfel, în cadrul unei şedinţe a organizaţiei municipale a PSD Roşiori, a fost ales prin vot un alt candidat, respectiv Valerică Cîrciumaru, care a obţinut numărul cel mai mare de voturi din cei trei pesedişti înscrişi pe lista  potenţialilor candidaţi. Noua candidatură trebuie însă validată de Biroul Judeţean al PSD Teleorman, cât şi de Conferinţa municipală a PSD Roşiorii de Vede, lucru ce urmează să se întâmple în cursul zilei de marţi, 29 martie, potrivit preşedintelui interimar al PSD Adrian Gâdea. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.