Politic

La parlamentare, competitorii electorali care nu respectă Legea Electorală sunt pasibili de amenzi cuprinse între 10.000 şi 50.000 de lei

Alegerile parlamentare ce vor avea loc în mai puţin de o lună şi jumătate sunt organizate, la fel ca şi cele locale din iunie, după noua Lege Electorală, astfel că alianţele politice, partidele, precum şi candidaţii independenţi vor fi nevoiţi să respecte noi reguli faţă de scrutinul pentru parlamentarele din 2012. Competitorii electorali care nu se vor supune noilor reglementări făcute publice de Autoritatea Electorală Permanentă în Ghidul de finanţare a campaniei electorale vor fi sancţionaţi, în funcţie de neregulile constatate, cu amenzi curpinse între 10.000 şi 50.000 de lei

Astfel, se arată în ghidul făcut public de AEP, nedeschiderea de către competitorul electoral a contului bancar pentru campania electorală în judeţul sau municipiul Bucureşti, unde participă la alegeri, până la data de 11 noiembrie, se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei. De asemenea, nedeschiderea de către partidul politic sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale a contului bancar central pentru campania electorală, până la data de 11 noiembrie 2016 se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei.

Totodată, depunerea sau virarea contribuţiilor pentru campania electorală de către alte persoane decât candidaţii cărora aceste contribuţii le aparţin sau decât mandatarul financiar desemnat la nivelul respectiv se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie. Şi nedeclararea transferului în contul bancar de campanie deschis la nivel central al fondurilor obţinute de către partidul politic în afara campaniei electorale în termen de 5 zile de la data efectuării transferului se sancţionează cu averrisment sau amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei.

În ce priveşte transferul în conturile bancare pentru campania electorală al aportului financiar al formaţiunii nepolitice asociate cu partidul politic, acesta se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie.

 

Depăşirea limitelor maxime ale contribuţiilor pentru campania electorală se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei

 

Potrivit ghidului finanţării campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, o abatere ce se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei, confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie şi nerambursarea cheltuielilor electorale este şi depunerea sau virarea în conturile bancare pentru campania electorală a unor contribuţii pentru campania electorală care provin din alte surse decât donaţii primite de candidaţi de la persoane fizice, venituri proprii ale candidaţilor, împrumuturi de la persoane fizice sau contractate cu instituţii de credit.

Totodată, încălcarea obligaţiei de a depune o declaraţie cu indicarea sursei contribuţiei, conform modelului legal aprobat, în cel mult 48 de ore de la data depunerii  unei sume în contul bancar pentru campania electorală se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie.

Nedeclararea contribuţiilor pentru campania electorală Autorităţii Electorale Permanente înainte de utilizarea acestora se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie, în timp ce depunerea contribuţiilor electorale în conturile bancare pentru campania electorală după data de 10 decembrie ora 07,00 se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie

De asemenea, depăşirea limitelor maxime ale contribuţiilor pentru campania electorală ale partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie.

 

Utilizarea unor tipuri de materiale de propagandă electorală în campania electorală care nu sunt prevăzute de lege se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000

 

Virarea de către partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în contul bancar central pentru campania electorală a unor contribuţii pentru campania electorală care provin din alte surse decât transferuri ale fondurilor provenite din afara campaniei electorale se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie.

Totodată, transferul de către partidul politic sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale a unor sume de bani din contul bancar deschis la nivel central pentru campania electorală în conturile deschise pentru campania electorală la nivel judeţean, cu încălcarea limitelor prevăzute de lege, se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie.

De asemenea, utilizarea de către competitorii electorali a unor tipuri de materiale de propagandă electorală în campania electorală care nu sunt prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei şi confiscarea contravalorii materialelor de propagandă electorală.

Şi încălcarea de către competitorii electorali a obligaţiei de a imprima pe materialele de propagandă electorală menţiunile obligatorii prevăzute de lege se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei şi confiscarea contravalorii materialelor de propagandă electorală, în timp ce utilizarea de către competitorii electorali a unor materiale de propagandă electorală ale căror costuri au fost suportate parţial sau integral de alte persoane se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei şi confiscarea contravalorii materialelor de propagandă electorală

 

Depăşirea limitelor maxime ale cheltuielilor electorale se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei

 

Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, încălcarea de către competitorii electorali a obligaţiei de a declara Autorităţii Electorale Permanente, prin mandatar financiar, numărul de materiale de propagandă electorală produse şi utilizate, defalcat pe categorii, până cel mai târziu în data de 27 decembrie 2016 se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 de lei.

Totodată, depăşirea limitelor maxime ale cheltuielilor electorale se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei, confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie şi nerambursarea cheltuielilor electorale

Efectuarea cheltuielilor aferente campaniei electorale prin alte conturi decât cele deschise pentru campania electorală se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie, în timp ce utilizarea contribuţiilor pentru campania electorală pentru alte destinaţii decât cele prevăzute în mod expres de lege se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei, confiscarea sumelor de bani destinate, folosite sau rezultate din contravenţie şi nerambursarea cheltuielilor electorale. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.