Politic

La alegerile parlamentare, Calotă Florică Ică deschide lista ALDE pentru Camera Deputaţilor

Peste numai trei luni, mandatele încredinţate de teleormăneni, în anul 2012, parlamentarilor din actuala legislatură se încheie, iar alegătorii vor trece, din nou, pe la cabinele de vot pentru a-şi desemna deputaţii şi senatorii care-i vor reprezenta în Parlament pentru următorii patru ani. În acest sens, în perspectiva alegerilor parlamentare, formaţiunile politice din judeţ caută să identifice cele mai bune variante de candidaturi pentru listele cu care vor merge în faţa teleormănenilor, pe 11 decembrie, pentru a le cere votul de încredere.

În ceea ce priveşte organizaţia judeţeană a liberalilor şi democraţilor, deocamdată, certă este candidatura preşedintelui ALDE, Calotă Florică Ică, pentru Camera Deputaţilor, în timp ce, pentru Senat, se poartă încă discuţii referitoare la cine va deschide lista de candidaturi.

„Cu siguranţă voi deschide lista de candidaturi pentru Camera Deputaţilor! Nu ne-am decis încă cine va deschide lista de candidaturi pentru Senat, sunt discuţii în acest sens, însă pot să spun că va fi, în mod cert, un om din judeţ, un teleormănean pe care să-l cunoască oamenii. De asemenea, consider că este normal ca, pentru alegerile de pe 11 decembrie, să candideze din partea ALDE oameni care au muncit pentru partid şi care au demonstrat, la alegerile locale, că se pot obţine rezultate.

Am obţinut undeva în jur de 6,5% la alegerile locale, iar acesta este un rezultat care situează ALDE Teleorman în prima parte a clasamentului la nivel naţional, respectiv pe locul 12, astfel că, prin redistribuire, fie că vorbim de Camera Deputaţilor, fie că vorbim despre Senat, am putea fi avantajaţi”, a declarat preşedintele ALDE Teleorman, deputatul Calotă Florică Ică.

Cu trei primării, respectiv cele de la Frăsinet, Necşeşti şi Sârbeni, doi consilieri judeţeni, şi 71 de consilieri locali, în urma scrutinului de pe 5 iunie, organizaţia judeţeană a Alianţei Lliberalilor şi Democraţilor se situează pe locul 12 în clasamentului la nivel naţional, astfel că, prin redistribuire, formaţiunea politică are toate şansele să se aleagă cu un mandat de deputat. De altfel, în condiţiile în care numai două mandate de senator revin judeţului Teleorman începând cu legislatura 2016-2020, este posibil şi ca nici pentru camera superioară a Parlamentului lucrurile să nu fie prea simple atunci când vine vorba de revendicarea unui loc în Senat. (Violeta Mocanu)

One Comment

  1. Ia ZERO voturi si un sut in koor!!!Du-te taica acasa, ca esti PENIBIL!

Lasă un răspuns la Zuzuk Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.