Sport

Kaiaciștii turneni, în cantonament la Forban

În perioada 13-25 februarie, la Forban, în județul Brașov, un lot de 10 kaiaciști de la CSS Turnu Măgurele, însoțiți de colectivul tehnic de specialitate, a efectuat un cantonament la altitudine.

Antrenamentele s-au bazat exclusiv pe componenta de pregătire fizică. S-au alergat peste o sută de kilometri, încărcarea bateriilor în vederea noului sezon fiind principalul obiectiv al turnenilor.

Stagiul de pregătire a fost posibil ca urmare a acordului de colaborare cu Clubul Sportiv al Armatei Steaua București. ”Consider că am făcut un stagiu excelent, iar sportivii au răspuns foarte bine la comenzi. Am observat dorință de muncă din partea lor, implicare și capacitate de performanță. În funcție de condițiile meteorologice, sperăm să putem ieși pe apă cât mai repede, pe Dunăre, la Turnu Măgurele”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secției de kaiac de la CSS Alexandria, Gabriel Olteiu.

Deși sportivii provin din nucleul CSS Turnu Măgurele, din punct de vedere juridic, în acest moment, ei sunt legitimați la CSS Alexandria, în urma absorției decise de către Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, cu privire la cluburile sportive școlare din județ.

Forbanul este recunoscut ca o bază de pregătire foarte eficientă, purtând numele simbolic de ”fabrica de medalii”. Toate loturile steliste de performanță, la sporturi de echipă sau individuale, efectuează aici cantonamente de randament, atât iarna, cât și vara. Decorul este unul de basm, localitatea fiind total izolată și situată la o altitudine suficientă pentru mărirea capacității de efort a sportivilor. În plus, zăpada căzută din belșug a sporit farmecul, dar și dificultatea traseelor de schi și cros pe care s-au pregătit mânuitorii padelei din Turnu Măgurele. (Cristi Frisk)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.