Carmen Dumitrescu
Concursul “Alexandria peste 50 de ani” a stimulat, se pare, atenţia mai multor alexăndreni, care au dorit să-şi facă publică viziunea asupra viitorului urbei lor. Din păcate, majoritatea participanţilor la categoria “Public” au dus efortul la un nivel care depăşeşte, probabil, competenţa unui juriu avizat în domeniul esteticii, necesitând o analiză psihologică, dar şi gramaticală serioasă. După ce am efectuat, pe cont propriu, un studiu asupra lucrărilor înscrise în concurs la categoria “Public”, am remarcat faptul că unii alexăndreni au tendinţa să-şi supraevalueze talentul literar. Avem exemplul halucinant al unei poezii despre viitorul Alexandriei, care ne-a determinat să privim cu teamă către generaţia care va construi urbea în câţiva ani: “Alexandria va fi un oraş superb în totul/ Libertate peste tot, cu un trai decent, şi-n locul/ Exceselor ce vor unii, de se cred nemuritori/ Xades necunoscut îi va transforma în actori/ Atunci Ţara Românească nu va mai fi criticată/Nimeni nu va suferi, orice boală radiată/ Dumnezeu acelaşi bun, pe copii nu-I vor plasa/Rămânând lângă părinţi, trăind demn în casa sa”. Desigur, comentariile sunt de prisos şi orice semn de maliţiozitate ar putea fi interpretat, în contextul acesta literar-artistic, drept exagerare.
Vom lăsa, totuşi, o altă lucrare trimisă în concurs să ne arate viitorul Alexandriei: “În viitor casele şi blocurile vor avea un alt design, vor fi suspendate iar maşinile vor zbura, nu vor mai avea roţi. Maşinile nu vor mai polua aerul. Oraşele vor fi mari, dar din păcate, nu vor mai prea exista lacuri, nici păduri. (….) Poliţiştii viitorului nu vor mai fi oameni, ci roboţi incoruptibili. De asemenea, avocaţii şi judecătorii vor fi roboţi. Pedepsele vor fi foarte aspre, indiferent de infracţiune, pentru a stăpâni populaţia”.
Cu această viziune încărcată de optimism, răsfoim mai departe lucrările înscrise în concursul organizat de municipalitate şi descoperim o altă lucrare, cu totul şi cu totul specială. Preponderent poetică: “Sunt născută şi crescută pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, unde muntele îşi dă mâna cu marea”. Oarecum stupefiaţi de potenţialul turistic al Alexandriei, citim în continuare creaţia artistică a unei alexăndrence cu ochii îndreptaţi către viitorul glorios al urbei sale: “Un cinematograf 7 D, unde vom putea vedea o comedie sau ne vom îmbogăţi cunoştinţele, urmărind un film documentar, ne va relaxa la sfârşitul unei zile de muncă, făcându-ne să uităm, cel puţin pentru un timp, de grijile cotidiene. Alţii poate se vor gândi la maşini zburătoare, case plutitoare şi animale bionice, însă eu cred că aceste lucruri nu se vor instala la noi în oraş în următorii 50 de ani”.
Oarecum dezamăgiţi, simţim desigur nevoia să citim o altă lucrare din concurs, sperând că acolo vom găsi secretul viitorului strălucit al oraşului. Şi, astfel, descoperim un alt alexăndrean cu o viziune extrem de poetică asupra tematicii concursului: “În sfârşit, acasă. Raze reci, albe şi puternice străpung fereastra dormitorului. Din penumbră prind viaţă obiecte măturate de lumină. Mă apropii de geam şi privesc printre crengile copacilor pe care îi ştiu de când eram copil. Doar ei au rămas aceeaşi, în rest totul e schimbat. Nerăbdător îmi trag pe mine un tricou, o pereche de jeansi şi pornesc la drum să cercetez oraşul. Imagini şi senzaţii se învălmăşesc în spatele ochilor, încercând să prind din zbor aducerile-aminte”.
Fără a comenta foarte mult pe marginea lucrărilor înscrise în concurs, ne simţim, însă, obligaţi să constatăm că numai câteva dintre ele s-au subsumat tematicii impuse de organizatori şi au respectat normele de exprimare corectă şi specializată în domeniul urbanismului şi arhitecturii, restul structurându-se ca eseuri literare, poezii sau deviaţii pe marginea subiectului, care frizează, în destule cazuri, ridicolul şi nebunia.
