Una din competiţiile interesante în ultimii ani la nivel judeţean este întrecerea juniorilor A1 din Liga a 4-a; de această dată principalele pretendente la titlu sunt Unirea Petrolul Videle (campioana en-titre) şi Metalul Peretu (învinsa din sezonul trecut), care erau departajate de 2 puncte. În ultima rundă, echipa din Peretu s-a impus acasă fără probleme cu Dunărea Zimnicea (11-0), în timp ce liderul Petrolul Videle s-a deplasat pe terenul din PLosca, unde a reuşit cu greu o remiză, 1-1. Numai că, după joc, gazdele din Plosca, “sfătuite” pare-se de cunoscători, a făcut o contestaţie pentru o eventuală substituire pentru un jucător al oaspeţilor, care nici n-a mai venit să-şi prezinte datele personale în raportul arbitrului (conform regulamentului). Iar acest lucru a fost menţionat de oficialii meciului, care probabil va simplifica foarte mult misiunea Comisiei de disciplină de miercuri.
De aceea, este posibil ca din această săptămână să se schimbe liderul în clasamentul judeţean al juniorilor A1 din Liga a 4-a.
B.Pană