Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări meteorologice Cod galben și Cod portocaliu ce vizează mai multe județe din țară.
Prima atenționare meteorologică este valabilă astăzi, 24 iunie, fenomenele vizate disconfort termic ridicat și caniculă.
Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat în Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei, și local în Oltenia și Dobrogea continentală. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.
Cea de-a doua avertizare este valabilă în perioada: 24 iunie, ora 12 – 25 iunie, ora 10.
Fenomenul vizat este instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Duminică vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în centrul, sudul și estul țării.