Luni, 12 decembrie, în Teleorman s-a reușit stingerea ultimelor 7 focare de pestă porcină, printr-o campanie desfășurată cu participarea întregului corp medical veterinar din județ, prin măsurile luate și printr-o supraveghere strictă a întregului efectiv de porci, nu numai în zonele afectate, ci și în toate localitățile din Teleorman. S-a acționat printr-un program implementat de supraveghere permanentă și măsuri de izolare a focarelor existente, dar preventiv și în unele zone în care era posibil să apară virusul pestei porcine, respectiv în ferme sau grupuri mai mari de porci în din gospodăriile populației, și chiar în cele cu un porc sau doi.
Medicul veterinar Iulian Ianculescu, directorul DSVSA Teleorman, ne spunea că eforturile colegilor din toate localitătile județului sunt demne de apreciat și, așa cum s-a văzut, rezultatele au fost dintre cele mai bune, respectiv nu mai avem pestă porcină. “Bătălia însă nu se oprește aici. Categoric, vor fi luate în continuare măsuri drastice, mai ales în această perioadă când porcii sunt la mare căutare. Eu cred că vom reuși ca județul Teleorman să fie un județ fără pestă porcină”, a mai declarat directorul DSVSA Teleorman.