Eveniment

ISU Teleorman primeşte Drapelul de Luptă – Raed Arafat participă la ceremonialul organizat la Alexandria

Monica DUMITRESCU

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Alexandru Dimitrie Ghica” organizează miercuri, 12 octombrie 2016, începând cu ora 11.00, în faţa Palatului Administrativ din municipiul Alexandria, ceremonialul militar şi religios şi parada cu forţe şi mijloace din dotare, cu ocazia primirii Drapelului de luptă. De asemenea, cu acest prilej vor fi efectuate şi exerciţii demonstrative: prezentare de tehnică, utilaje şi accesorii de intervenţie, stingerea unui început de incendiu la o cuvă cu lichide combustibile, descarcerarea unor persoane dintr-un autoturism şi acordarea primului ajutor medical acestora, desfăşurarea de luptă la autospeciala de lucru cu apă şi spumă.

La eveniment, alături de oficialităţile locale, va participa Raed Arafat, secretar de Stat în MAI.

De asemenea, organizatorii invită cetăţenii să participe la manifestări într-un număr cât mai mare.

“Drapelul de luptă are un regim cu totul special – pentru că este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare. Simbol al preţuirii faţă de ţară, este menit să reamintească fiecărui militar tradiţiile glorioase ale poporului român, în general, şi ale unităţii căreia îi aparţine, în special, precum şi datoria sacră de a servi cu credinţă patria. El reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul ţării şi este emblema înfiinţării şi funcţionării unităţii respective, simbol către care se îndreaptă aspiraţiile tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea, îşi îndeplinesc misiunile şi luptă sub faldurile sale. Fiecare unitate militară îşi are propriul drapel de luptă. În prezent drapelul de luptă se acordă unităţilor militare în baza Legii 34 /1995 prin Decret al Preşedintelui României. Ceremonia militară de acordare se desfăşoară conform prevederilor Regulamentelor militare şi ceremonialelor militare.

Pentru orice unitate, momentul primirii drapelului de luptă este unul unic, pentru orice pompier militar este un sentiment măreţ care se trăieşte o dată în viaţă, este recunoaşterea faptului că efortul şi munca depuse zi de zi în lupta cu situaţiile de urgenţă nu sunt în zadar”, a declarat cpt. Gelu Dragomir, purtător de cuvânt al ISU Teleorman.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.