Sâmbătă dimineață s-a produs un accident rutier pe raza municipiului Alexandria, cu un autoturism intrat într-un stâlp în apropierea primăriei din Alexandria, la care au intervenit echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” (ISU) al județului Teleorman. În urma accidentului, au rezultat două victime conștiente și cooperante, neîncarcerate. Cazul a fost preluat de polițiști pentru cercetări.
Mai mult, reprezentanții ISU Teleorman transmit că, în trei zile, echipajele SMURD au intervenit la 45 de cazuri pentru a acorda primul ajutor și pentru a transporta la spital persoanele rănite ori cu probleme medicale grave. Pe lângă toate acestea, au mai desfășurat două acțiuni tot în perioada menționată, salvând un animal și ajutând cetățeni să-și deblocheze ușa de acces în locuință.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, pompierii, împreună cu alți reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control din cadrul M.A.I., au participat la 9 verificări la instituțiile publice și unitățile economice cu aflux de persoane din Alexandria. În urma acestor verificări, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.