Inspectoratul Școlar Județean Teleorman a publicat rezultatele finale înregistrate în urma desfășurării probei scrise din 8 septembrie 2022, în cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ din județul Teleorman, sesiunea iunie – octombrie 2022.
Astfel, din 30 de candidați ale căror dosare au fost declarate valide în urma evaluării din luna iulie, doar 13 au fost admiși în urma desfășurării probei scrise, 5 profesori nu s-au mai prezentat, iar 12 dintre ei nu au reușit să obțină cel puțin nota 7, condiție necesară pentru promovarea examenului. De menționat că dintre profesorii admiși, doar doi au reușit să obțină nota 8.00, respectiv 8.60, ceilalți având rezultate cuprinse între 7.00 și 7.80.
Potrivit calendarului concursului, în perioada 14-18 septembrie se desfășoară înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și, în funcție de opțiune, depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4.597/2021, cu modificările și completările ulterioare. Ulterior, are loc constituirea comisiilor pentru proba de interviu în zilele de 19 și 20 septembrie, iar pe 21 septembrie, publicarea graficului de desfășurare a interviurilor.
Proba de interviu se va desfășura în intervalul 22-29 septembrie, iar între 23-30 septembrie, candidații nemulțumiți pot depune contestații.
Pe 30 septembrie se afișează rezultatele finale ale concursului, pe 3 octombrie – exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ, 4 octombrie – validarea rezultatelor finale, pentru ca pe 5 octombrie să fie emise deciziile de numire.