După ce a executat aproape cinci luni din cei doi ani de închisoare la care a fost condamnat de către magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti, Niculae a solicitat eliberarea condiţionată din închisoare.
În cererea sa de eliberare condiţionată, cel mai bogat român se bazează, în special, pe cărţile scrise după gratii. În ciuda argumentelor aduse, magistraţii de la Judecătoria Găeşti au amânat luarea unei decizii în privinţa eventualei eliberări condiţionate pentru data de 27 august a.c., la solicitarea procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie, aceştia cerând explicaţii cu privire la calcularea perioadei minime de executat.
În cererea adresată instanţei, Ioan Niculae a susţinut că, din 2 aprilie, de când a fost încarcerat, şi până la data formulării solicitării, a muncit, a fost recompensat cu învoire, cu suplimentarea dreptului la vizită şi pachet, a participat la activităţi socio-educative, religioase, a avut o bună conduită faţă de cadrele din penitenciar şi colegii de detenţie şi nu are antecedente penale.
Cererea de eliberare condiţionată a lui Ioan Niculae a fost înregistrată la Judecătoria Găeşti pe 18 august, după ce omul de afaceri a scris în cele aproape cinci luni de închisoare două cărţi.
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Ioan Niculae, pe 2 aprilie, la doi ani şi şase luni de închisoare în dosarul „mită la PSD”. În acelaşi dosar au fost condamnaţi Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Barac, la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare. (Violeta Mocanu)