Eveniment

Invitație la lectură și seară de film organizate de ED Teleorman

Marți, 20 iulie, Centrul EUROPE DIRECT (ED) Teleorman a susținut evenimentul “Biblioteca de vacanță în Europa de acasă” în Parcul Central “Nicolae Popescu Vedea” din Roșiori de Vede, la care au participat atât copii, părinții acestora, cât și trecători.

“Pe lângă invitația la lectură, cititorii noștri au aflat despre Conferința privind viitorul Europei, despre activitatea Centrului ED Teleorman, despre atitudinea activă și spiritul civic, fiind distribuite flyere de promvare CoFe și ED Teleorman în acest sens”, transmit organizatorii evenimentului. De asemenea, a fost implicată și Direcția pentru Cultură Teleorman, în calitate de colaboratoare.

Cu aproximativ o săptămână în urmă, la “Seara europeană când poveștile prind viață”, organizată tot de echipa ED Teleorman, au fost prezenți peste 170 de participanți, printre care voluntarii centrului, părinți, trecători, adolescenți, tineri, bunici și, în special, foarte mulți copii. Locația întâlnirii a fost tot în Roșiori de Vede, în Grădina Publică “Mihail C. Mănciulescu”, activitatea fiind desfășurată într-o seară de miercuri.

În cadrul evenimentului, participanții au vizionat o proiecție video de film cu tematică europeană, “Strategia UE privind drepturile copiilor”, precum și un film animat. În plus, ca de fiecare dată, echipa ED Teleorman și voluntarii centrului au realizat o informare a adulților și tinerilor prezenți despre rolul centrului în comunitatea locală, cât și o prezentare a priorităților Uniunii Europene pe anul 2021: Conferinţa privind viitorul Europei – CoFE, Pactul verde european, O Europă pregătită pentru era digitală.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.