Politic

INTERVIU. Dumitru Goldbach: “Orice politician doreşte să ajungă la putere, însă cea mai mare parte a lor uită că scopul puterii este acela de a fi în poziţia din care să ai posibilitatea să faci ceva util pentru societate”

goldbach– Cine este şi de unde vine Dumitru Goldbach?

Grea întrebare, deşi pare cât se poate de simplă….

Sunt un fiu de ţăran, născut la Botoşani. După ce am absolvit clasele primare, părinţii m-au trimis la oraş să învăţ carte. Astfel, în clasa a cincea, m-am trezit în internatul Şcolii Normale “Nicolae Iorga” din Botoşani. Nu pot sa vă descriu sentimentul pe care l-am avut când m-am văzut într-un cămin rece, atât la propriu, cât şi la figurat, cu o lenjerie de pat apretată şi două pături în braţe.

Acolo a început totul… apoi în 1999 m-am dus în Bucureşti pentru a face Şcoala de arbitri de fotbal şi a-mi termina studiile liceale. Imediat după ce am terminat Liceul “Eugen Lovinescu” din Bucureşti, am devenit întreprinzător, înfiinţând o firmă. Mulţi ani m-am ocupat cu activităţi de import şi distribuţie de produse alimentare şi produse de puericultură, iar câţiva ani buni mi i-am dedicat visului meu din copilărie, acela de a fi poliţist, unde, din nefericire, nu am găsit un sistem cum visam eu şi performant, dimpotrivă. În acest timp, am absolvit ASE-ul, iar momentul susţinerii examenului de licenţă a fost unul hotărâtor pentru viitorul meu, în sensul că domnul Cârstea Gheorghe, care era decanul facultăţii la acea vreme, m-a sfătuit să mă înscriu la doctorat. M-am înscris la Şcoala doctorală a Universităţii Valahia din Târgovişte, unde, după finalizarea studiilor doctorale, mi-a fost propus să rămân profesor asociat, apoi, în urma concursului, am devenit lector universitar doctor, titular, la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie Alexandria, fiind titular de curs la disciplinele Marketing şi Cercetări de marketing.

– De ce Teleorman, şi nu alt judeţ?

Aici a fost postul scos la concurs.

– Domnule Goldbach, cum vă puteţi descrie?

-Ambiţios, puternic, sensibil şi idealist.

– Când aţi ales şi ce v-a determinat să intraţi în politică?

Mulţi ani m-am tot gândit dacă să intru sau nu în politică. Apoi, cât am fost poliţist nu am avut voie, şi tot aşa. Am intrat în politică la rugămintea unui bun prieten, Paul Chicu, dar nu înainte de a mă consulta cu un alt prieten foarte bun, căruia îi spun Dr. Yan.

Cel din urmă, ştiam că nu putea vedea cu ochi buni clasa politică, dar, totuşi, am deschis subiectul şi l-am întrebat ce părere ar avea dacă aş intra în politică, la care el mi-a răspuns: „Dacă nu ai de gând să emigrezi, ceea ce te sfătuiesc, atunci nu ai de ales decât să intri în politică şi alături de alţi oameni de bună credinţă să încerci să schimbi ceva”. În urma acestei discuţii m-am hotarât să intru în politică.

– De ce aţi ales PRU şi cum aţi ajuns în PRU?

Până să ajung la PRU, am mai experimentat şi… am ajuns la concluzia că dincolo de doctrine, care sunt mai mult de ameţit electoratul, există omul. Calitatea umană este cea mai bună resursă pentru orice organizaţie, indiferent că aceasta este una politică sau nu. Aici am găsit un partid tânăr, cu oameni noi, tineri şi ambiţioşi, ale căror valori converg cu ale mele. La nivelul judeţului nostru, am găsit un preşedinte tânăr şi ambiţios, de aceiaşi vârstă cu a mea, în persoana lui Gabriel Florea, care m-a invitat să mă alătur partidului.

– Ce vreţi să arătaţi în politică? La ce să ne aşteptăm de la Dumitru Goldbach?

Vreau să arăt că se poate! Da, prin implicare şi curaj putem schimba paradigma politicii româneşti. Pe termen scurt să vă aşteptaţi la o surpriză frumoasă la alegerile locale din această vară, iar pe termen mediu şi lung la un alt mod de a privi politica, mod care trebuie să vină în sprijinul societăţii în general şi a cetăţeanului în particular şi nu în sprijinul politicianului.

Orice politician doreşte să ajungă la putere, însă cea mai mare parte a lor uită că scopul puterii este acela de a fi în poziţia din care să ai posibilitatea să faci ceva util pentru societate. Responsibilitatea socială este cea care îmi animă demersul politic.

– Ce părere aveţi despre politicienii zilelor noastre?

Îmi amintesc o replică dintr-un film, în care Vlad Ţepeş spunea: “Nu ţara-i a voastră boieri, voi sunteţi ai ţării”. Din păcate, politicienii zilelor noastre nu văd în ţara noastră altceva decât o “vacă de muls”. Practic, clasa politică românească nu face politică pentru comunitate, ci face o politică a propriilor interese.

De aceea, cuvintele cu care oamenii caracterizează politicienii sunt: corupție, imoralitate și trădare. Noi dorim să schimbăm aceste “calități”…

– Dar despre tinerii zilelor noastre?

Fiind profesor intru în contact cu tinerii zi de zi. Tinerii din zilele noastre sunt total diferiți de generațiile trecute, poate şi prin prisma tehnologiei și a faptului că sunt conectați la ea în fiecare zi.  Aceasta le permite să aibă acces la informație și să-și creeze singuri sistemul de valori pe care să-l urmeze în viață. Din păcate, tinerii nu sunt interesați de politică, pentru că, în România, încă nu se face politică pentru tineri. Tinerii nu vor să voteze pentru că politicienii nu le reprezintă interesele, iar politicienii nu le reprezintă  interesele pentru că prea puţini tineri mai votează.

– Cum vedeţi politica în Teleorman?

Ca o piesă de teatru în care fiecare îşi cunoaşte bine rolul. Cu asta am spus tot.

– Au tinerii din Teleorman şanse în politica locală?

Important este să ştie ce-şi doresc şi să nu o ia la fugă după primele experienţe. În politică drumul este anevoios, cu multe riscuri, însă fără un pic de nebunie nu ajungi nicăieri, condamnându-te la o viaţă trăită cu regrete.

– Ce sfaturi le daţi tinerilor, mai ales tinerilor politicieni?

Să strângă rândurile, sub o formă sau alta şi să se implice activ, indiferent de partidul din care fac parte. Implicarea este motorul schimbării. (C.P.)

2 Comments

  1. Pentru a atinge acest deziderat urmat urmatorul traseu: PC-ALDE-PRU-PNL! La alegerile trecute ii injura maxim pe cei din PNL! Acum o sti care este suprafara Alexandriei?

  2. Tudose Filip

    Cum il preocupa pe el doar binele nostru…Arbitru, politist si apoi direct lector doctor. Exact ce ne tebuie!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.