Sorin Ovidiu Bălan
Parchetul General a anunţat că a început urmărirea penală în legătură cu situaţia dezastruoasă de la Institutul Cantacuzino. Deocamdată, nu este vizată nici o persoană, ci numai fapte: „pentru neglijenţă în serviciu şi efectuarea unui studiu clinic fără respectarea normelor de bună practică”. Urmează ca în funcţie de rezultatele cercetărilor, investigaţia să fie extinsă şi asupra unor persoane.
Este un mic pas, din păcate însă foarte timid, în a lămuri ceea ce s-a petrecut la unul dintre cele mai prestigioase institute de profil din lume. Din ce cauză a ajuns acesta în pragul falimentului, iar sănătatea populaţiei a fost grav pusă în pericol.
Institutul Cantacuzino nu este doar o simplă unitate de cercetare şi producţie într-un domeniu extrem de sensibil cum este sănătatea. Institutul este o veritabilă unitate strategică de cea mai mare importanţă, pentru că de ea depinde într-o măsură covârşitoare starea generală de sănătate a populaţiei. Şi totuşi, această componentă majoră a siguranţei naţionale, a fost la un pas să fie desfiinţată. Declinul a început în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. Lucrurile par simple pentru anchetatori. Trebuie să se stabilească ce este acela un standard de bune practici şi din vina cui a expirat. În realitate însă, totul este mult mai complicat.
Nu avem destule date pentru a afirma cu certitudine că punerea pe butuci a Institutului Cantacuzino nu este doar din cauza unui management prost sau a unei simple neglijenţe. Dacă nu cumva a fost premeditată.
Şi pentru a ne susţine această afirmaţie, ne bazăm pe două elemente. Nefuncţionarea şi compromiterea Institutului Cantacuzino poate însemna pentru rău-voitori dublu câştig: pe de-o parte, importul de vaccinuri, pe de alta, afacerile imobiliare. Câştigul din importuri s-a realizat deja. Un singur exemplu, ca să vă daţi seama de sumele vehiculate. Cât timp institutul a fost pe butuci, doar pentru o fiolă de ser antitetanos, statul român a plătit 43 de lei, în loc de 2 lei, cât dădea pe cea din producţia internă. Cine a băgat în buzunar diferenţa de 41 de lei?
Cel de-al doilea câştig ar fi fost mult mai consistent şi pe termen lung. Institutul este proprietarul unor imobile şi terenuri în zone foarte scumpe. 7 hectare în Dârvari-Ilfov, 11 hectare în Băneasa şi aproape 4 hectare în Cotroceni.
Schema după care s-a încercat prăbuşirea Institutului Cantacuzino nu este nouă. Ea a mai fost aplicată, tot din cauza tentaţiilor imobiliare şi Institutului Pasteur din Bucureşti, pentru cercetări în domeniul agricol.
Faptul că Parchetul General a început urmărirea penală este un pas. Dar nu trebuie să rămână singurul. Pentru că rămaşi nepedepsiţi, cei care au pus la cale distrugerea institutului, vor încerca din nou.
Şi s-ar putea să aibă succes, ca în „Cazul Pasteur”.
