“Fenomenul consumului de droguri a luat amploare în ultima perioadă, iar acest lucru ne determină să continuăm intervenţia tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu pentru reducerea cererii şi ofertei de droguri.
Numai printr-un parteneriat puternic între autorități, societatea civilă și părinți putem reduce și elimina influența celor care distribuie aceste substanţe psihoactive şi, în acelaşi timp, să promovăm un stil de viaţă sănătos şi să oferim alternative sănătoase de petrecere a timpului liber”, transmite Instituția Prefectului Județului Teleorman.
În acest sens, prin Ordin al Prefectului, a fost aprobat Planul de acțiune în domeniul drogurilor la nivelul județului Teleorman, pentru perioada 2022 – 2026 elaborat de Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Teleorman şi avizat de ceilalţi parteneri instituţionali: Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.
Potrivit sursei citate, Planul își propune realizarea mai multor obiective strategice, printre care: dezvoltarea intervenţiilor şi strategiilor contextuale și universale de prevenire adresate populaţiei generale; dezvoltarea intervenţiilor şi strategiilor pentru întârzierea vârstei de debut în consumul de droguri în rândul categoriilor de vârstă la risc şi grupurilor vulnerabile; facilitarea accesului categoriilor de persoane aflate la debutul consumului la măsuri de intervenție timpurie, în vederea evitării transformării consumului experimental/ocazional de droguri în consum regulat; dezvoltarea și implementarea instrumentelor de supraveghere epidemiologică pentru a obține și analiza cele mai recente date privind modelele și tendințele survenite în consumul de droguri; promovarea rolului ANA drept centru de excelență în furnizarea de date și informații referitoare la droguri și precursori în România.
“Considerăm că rolul familiei este esenţial, iar în acest sens trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a-i conștientiza pe părinți cu privire la întărirea factorilor de protecţie familiali şi la importanța acțiunilor de prevenire adresate copiilor şi adolescenţilor.
Mulțumim tuturor partenerilor pentru implicare și pentru faptul că înțelegem cu toții că doar împreună și numai prin acțiuni ferme și unitare, putem lupta împotriva acestui fenomen grav care ne poate afecta viitorul și ne poate slăbi potențialul uman al următoarelor generații!”, mai adaugă reprezentanții instituției județene.