Joi, 10 septembrie, începând cu ora 15.00, la Primăria Alexandria se va organiza o dezbatere publică pe marginea unui proiect de Hotărâre privind aprobarea instituirii taxei speciale de salubrizare pentru toţi alexăndrenii care nu au încheiat contract cu SC Polaris M. Holding, operatorul de servicii publice de salubritate.
Potrivit proiectului, publicat pe site-ul oficial al Primăriei Alexandria, persoanele fizice vor fi obligate la plata unei taxe lunare de 10 lei/lună/persoană, în funcţie de proprietăţile deţinute şi locuite efectiv. Taxa specială de salubrizare va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016 şi se va plăti anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
Taxa are drept scop acoperirea cheltuielilor serviciului de salubrizare efectuat pentru colectarea, transportul, depozitarea şi neutralizarea deşeurilor municipale nepericuloase de la utilizatorii serviciului efectuat pentru persoanele fizice care nu au încheiat un contract pentru prestarea serviciilor de salubrizare cu operatorul de servicii publice de salubritate.
Conform datelor statistice, din cei 45.434 de locuitori pe care îi are municipiul Alexandria (conform datelor statistice de la ultimul recensământ), numai pentru un număr de 28.494 persoane s-au încheiat contracte de salubrizare.
Persoanele interesate de acest subiect participa de dezbaterea organizată de Primăria Alexandria şi pot face propuneri. Proiectul ce va fi definitivat după această dezbatere va fi supus aprobării Consiliului Local.