Social

Inspectoratele școlare trebuie să creeze condițiile și să asigure resursa umană pentru elevii ucraineni care vor să învețe limba română

Elevii ucraineni sosiți pe teritoriul României vor putea fi înscriși, la cerere, în grupe/clase/formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar ca audienți, iar pentru cei care doresc să învețe limba română, inspectoratele școlare vor crea condițiile necesare și vor asigura resursa umană adecvată solicitării.

De asemenea, elevii ucraineni vor beneficia de cazare gratuită în internatele școlare, alocație de hrană, dreptul la cazarmament, respectiv: rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și manuale.

Într-o adresă trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare județene, se precizează că la nivelul inspectoratelor se va constitui o comisie formată din: inspectorul școlar general, 2 inspectori școlari, 3 cadre didactice și un psiholog/consilier școlar pentru coordonarea activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor la unitățile de învățământ în care pot desfășura activități educaționale, precum și în instituțiile în care vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere. De asemenea, inspectoratele școlare vor asigura resursa umană pentru cuprinderea tuturor copiilor, cetățeni ucraineni, în sistemul de învățământ preuniversitar românesc, prin următoarele măsuri: a) elevii ucraineni vor fi înscriși ca audienți la cursurile unităților de învățământ, la cererea părintelui sau reprezentantului legal, respectiv a persoanei desemnate de către DGASPC pentru copiii cetățeni străini ucraineni neînsoțiți; b) dreptul la cazare gratuită în internatele școlare, alocație de hrană, dreptul la cazarmament, respectiv: rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte, manuale; c) conform prevederilor proiectului de OUG pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea instituirii unor măsuri de sprijin și asistență umanitară se va acorda o excepție de la prevederile art. 63 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât elevii ucraineni să poată fi integrați în grupe/clase indiferent de efectivele de elevi; d) asigurarea resursei umane necesare desfășurării activităților didactice; în situația în care resursa umană adecvată nevoilor de comunicare ale copiilor ucraineni este insuficientă/inexistentă, activitatea didactică și activitatea de consiliere școlară va putea fi realizată și de către studenți din universitățile de stat/particulare din România sau de către cadre didactice pensionare; e) elevii ucraineni pot participa la activități educative în cadrul unităților de învățământ, precum și în cadrul cercurilor constituite la nivelul palatelor și cluburilor copiilor. Participarea la activitățile extracurriculare nu este condiționată de calitatea de audient. f) la intrarea în colectivitate în cadrul unităților de învățământ preuniversitar minorii proveniți din zona conflictului armat din Ucraina vor beneficia de examinarea stării de sănătate în unităţile de învăţământ conform legislației în vigoare și li se va elibera un document medical pentru înscrierea în colectivitate. În situația în care minorii nu sunt vaccinați, aceștia pot beneficia de schema de vaccinare conform Programului național de vaccinare derulat de Ministerul Sănătății. g) dreptul de şcolarizare la domiciliu sau în unităţi complexe de asistenţă medicală, de tip spital, în conformitate cu prevederile legale, pentru elevii care sunt nedeplasabili din cauza unei dizabilităţi, respectiv pentru elevii care suferă de boli cronice sau care au afecţiuni pentru care sunt spitalizaţi pe o perioadă mai mare de 4 săptămâni; h) dreptul la alocarea unor alimente de bază tuturor copiilor din învățământul primar și gimnazial acordate prin programele sociale aflate în derulare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.