Meciul din etapa a 12-a a sezonului LNBF dintre BC CST Alexandria şi Phoenix Galaţi a fost unul din cele mai echilibrate din ultimii ani, pe care au avut ocazia să-l vadă spectatorii din Alexandria. aceştia au asistat la una din evoluţiile mai slabe ale gazdelor, coroborată cu o prestaţie îndoielnică a arbitrilor, care au sancţionat echipa din Alexandria, în câteva rânduri, iar la final au “uitat” să acorde alexăndrencelor câteva faulturi care se impuneau. La final, a rezultat o înfrângere amară a echipei pregătite de Mădălin Piperea, care s-a dezlănţuit la adresa arbitrilor: “Asta se întâmplă când nu dăm bani la arbitri, a fost furt pe faţă! Nu credeam că putem să fim furaţi în asemenea hal, acasă! Ce să spun despre meci, dacă arbitrii de azi ne-au rupt, aţi văzut cum ne-au tocat până la final, asta vreau să spun după acest joc”, a tunat Mădălin Piperea. Reacţia oficialului din Alexandria. De partea cealaltă, bucuria era de înţeles, pentru că au câştigat pe un teren unde n-o făcuse nici ICIM Arad, nici Alba Iulia!
“Consider că am făcut un joc bun, am pregătit tactic meciul pentru a contracara jocul gazdelor şi mă bucur că am reuşit să câştigăm. Am confirmat azi că suntem o echipă în creştere de formă, am continuat seria jocurilor bune de la Alexandria şi cred că azi am fost mai buni!” , a spus Alexandru Stanciu, manager la clubul Phoenix Galaţi.
Despre meci, să spunem că gazdele au prins o zi “neagră”, nu le-a ieşit nimic, nici sub panou, nici de la 3 puncte, iar cifrele spun totul: 18 din 44 de aruncări de 2 puncte, 25 din 43 de aruncări de la libere şi 1 aruncare de 3 puncte din 18 încercări!
– BC CST Alexandria – Phoenix Galaţi 64-66 (13-18, 24-13, 15-20, 12-15); pentru echipa din Alexandria au jucat: R. Coffey (4), S. Arnold (6), M. Stroman (29), A. Şipoş (6), S. Miteva (16), A. Chivu (3), A. Farel. Pentru echipa din Galaţi principalele marcatoare au fost: C. Lee (21), I. James (21), R. Filip (10).
Alte rezultate din etapa a 12-a a LNBF au fost:
– BCM Danzio Timişoara – Universitatea Cluj Napoca 74:65;
– SCM CSS Craiova – Universitatea CSM Oradea 72:68;
– Rapid Bucureşti – CS Municipal Satu Mare 61-88;
– Nova Vita Târgu Mureş – Universitatea Alba Iulia
– CS Municipal Târgovişte – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
Clasament
- ICIM Arad 10/2 22
- CS Municipal Târgovişte 10/1 21
- ACS Sepsi Sf. Gheorghe 9/2 20
- Universitatea Alba Iulia 9/2 20
- BC CST Alexandria 9/2 20
- BCM Danzio Timişoara 7/5 19
- Phoenix Galaţi 6/5 17
- Olimpia CSU Braşov 6/5 17
- Nova Vita Tg. Mureş 5/6 16
- CS Municipal Satu Mare 4/8 16
- Universitatea Cluj Napoca 2/11 15
- Universitatea CSM Oradea 2/10 14
- Rapid Bucureşti 1/11 13
- SCM CSS Craiova 1/11 13
Următoarea etapă, a 13-a, în LNBF (ultima a turului) se joacă sâmbătă, 22 noiembrie, după următorul program:
– ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – Rapid Bucureşti;
– CS Municipal Târgovişte – BCM Danzio Timişoara;
– CS Municipal Satu Mare – Nova Vita Târgu Mureş;
– Olimpia CSU Braşov – BC CST Alexandria;
– Universitatea Alba Iulia – SCM CSS Craiova;
– Universitatea CSM Oradea – Phoenix Galaţi.