Eveniment

Informare meteorologică de vreme rea, până miercuri/ Evoluția valorilor termice pentru următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, valabilă până miercuri, ora 10.00. Potrivit meteorologilor, până la data menționată, în majoritatea regiunilor, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.

De asemenea, pentru Muntenia, conform prognozei pentru următoarele două săptămâni, în primele zile ale intervalului vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în general sub 22…20 de grade, iar a minimelor va fi de 8…11 grade. După data de 3 iunie valorile termice se vor apropia treptat de cele specifice perioadei, astfel că media maximelor termice va fi în general între 24 și 26 de grade, iar a minimelor între 11 și 15 grade.

De asemenea, vor fi intervale de timp cu fenomene specifice instabilității atmosferice, cu o probabilitate mai mare în zilele de 31 mai, 1 iunie și după data de 6 iunie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.