În intervalul 19 octombrie, ora 15.00 – 21 octombrie, ora 15.00, potrivit estimărilor făcute de ANM, vor fi ploi, mai ales averse, pe arii extinse în aproape toată ţara. Astfel, în cursul nopţii de luni spre marţi (19/20 octombrie), va ploua în jumătatea de nord-vest a ţării, iar începând de marţi, 20 octombrie, până la sfârşitul intervalului, aria ploilor se va deplasa spre regiunile estice. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp, iar izolat, mai ales în nordul Olteniei, estul Moldovei şi zona de munte, 40 – 50 l/mp. (C.P.)