Sport

Incidente în fotbalul judeţean – Antrenorul Botea şi jucătorul Tudor s-au bătut!

Meciul FCM Alexandria – Unirea Brânceni, disputat sâmbăta trecută, pe stadionul Municipal, s-a încheiat cu scorul 4-0 pentru gazde, care au reuşit astfel să-şi ia revanşa în faţa echipei care în tur câştigase pe propriul teren. După meci, supărarea era de înţeles la oaspeţi, în timp ce alexăndrenii aveau motive să fie mulţumiţi. Numai că incidentul care a avut loc la circa 20 de minute după finalul jocului n-a fost preconizat de nimeni şi părea greu de crezut că se va ajunge până la lovituri.

Profitând de victorie, doi dintre jucătorii alexăndreni care şi-au sărbătorit ziua de naştere (Alexandru Tudor, Alin Crăciun), au vrut să dea colegilor câte o bere. Fundaşul Alexandru Tudor se afla la ieşirea din stadion, unde aştepta “să vină berea” pe care o promisese pentru colegii săi; ghinion, dar chiar atunci prin zonă a trecut antrenorul oaspeţilor, Marian Botea, care încă era supărat după eşec. Din senin, dar fără să învinuim pe cine ar fi provocat incidentul, între cei doi a început o altercaţie, în care s-au împărţit şi pumni, şi picioare, şi doar intervenţia energică unor persoane aflate în preajmă, inclusiv a antrenorilor de la FCM şi a delegatului de la Unirea, a aplanat situaţia! Au fost două-trei minute de scandal, care au pătat, într-un fel, jocul încheiat mai devreme.

Nu ne interesează motivele pentru care s-a ajuns la acel conflict, nici cine “a câştigat bătaia”, însă este grav că se poate întâmpla aşa ceva, la stadionul din Alexandria. Ne întrebăm, oare, pe la satele sau comunele din mediul rural, unde se mai joacă un fel de fotbal, la ce ar trebui să se aştepte oamenii, ce incidente se pot întâmpla acolo?

B. Pană

3 Comments

  1. Observator

    Nu trebuie sa ne surprinda nimic.Mai marele fotbalului teleormanean intr-un moment de sinceritate ii dezvaluia unui coleg de breasla pe vremea aceea, in speta unui arbitru,ceva de genul,bai nea cutarita,eu nu ma pricep la nimic in viata asta si o sa ma agat si eu de fotbalul asta, unde sper sa fac si eu ceva!Din pacate s-a dovedit ca s-a agatat de fotbal, dar nu a reusit sa faca nimic!Am inteles ca facut si o”faculitate” pe la un SRL si tot din pacate nu s-a lipit nimic de mintea lui creata,poate doar la stabilirea salariului si fixarea lui definitiva in aceasta functie unde se pare ca la fiecare data cand au fost alegeri a impus ca una din conditii sa ai „faculitate”,indiferent de profil! Si noi ne miram de ce nu avem fotbal, nu avem arbitri la nivelul judetului!? Am inteles mai nou, ca ar fi renuntat si la competitia populara Cupa Teleormanul scotand-o din agenda AJF-ului!!!! Probabil ca este foarte ocupat cu Casa Fotbalului!In acest context ii dam dreptate.Du-te bai veneticule de unde ai venit ca ne-ai infectat orasul si tot judetul!

  2. s-au impartit pumni si picioare?
    ba nene a fost vorba doar de un sut in fund pe care Botea i l-a dat lui tudor….voi, presa nu mai exagerati fratilor asa ……nu mai induceti in eroare opinia publica….

  3. alcoolul este viatza

    …aştepta “să vină berea”
    In incinta stadionului?!!!!
    Nu se sesizeaza nimeni sau este un lucru normal?!!!!
    pai de aia am ajuns cu fotbalul asa de jos

Dă-i un răspuns lui alcoolul este viatza Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.