Social

Incidența COVID-19 a ajuns la 1.36 în Teleorman / Orașele au sub 2 cazuri la mia de locuitori

Rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 la nivelul localităților din județul Teleorman a ajuns la 1.36 cazuri la mia de locuitori, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Teleorman la data de 1 decembrie 2021. Concomitent cu scăderea incidenței, se observă și o scădere a numărului de persoane vaccinate – 418 în ultimele 24 de ore (la jumătate față de ziua precedentă), dar și a numărului de teste efectuate, în ultimele zile acestea fiind sub 100, ba chiar niciun test RT-PCR în raportarea din 28 noiembrie.

Localitățile cu cele mai ridicate rate de infectare din județ sunt comunele Vedea – 7.91, Brânceni – 7.72, Zâmbreasca – 7.19, Didești – 6.43, Scrioaștea – 5.87, Răsmirești – 5.46.

În ceea ce privește rata de incidență la nivelul municipiilor și orașelor din Teleorman, toate au mai puțin de 2 cazuri de îmbolnăvire la mia de locuitori în ultimele două săptămâni, astfel, municipiul Roșiorii de Vede – 1.67, orașul Zimnicea – 1.49, municipiul Alexandria – 1.21, orașul Videle – 0.99, municipiul Turnu Măgurele – 0.85.

Totodată, potrivit DSP Teleorman, în 20 de localități din județ nu a fost înregistrat niciun caz de COVID-19 în ultimele 14 zile. Numărul total al teleormănenilor care au aflat că au contractat virusul în perioada menționată a fost de 482 de persoane. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.