16 echipe pornesc într-o nouă ediţie de campionat judeţean!
După trei luni de pauză, campionatul fotbalistic al Ligii a 4-a îşi dă startul unei noi ediţii. Sâmbătă, 31 august, de la ora 12.30 se dispută jocurile de seniori ale primei runde a competiţiei care va avea la start 16 echipe, iar miza principală rămâne titlul judeţean şi dreptul de participare la barajul pentru promovare la nivel divizionar. Competiţia, care se anunţă una deosebit de interesantă şi echilibrată, se va disputa între 31 august (etapa I) şi 8 decembrie (etapa 15), fără etape intermediare, iar în deschidere (de la ora 10.30) sunt programate jocurile de juniori. În privinţa arbitrajului, trebuie spus că CJ Arbitri (preşedinte Dan Niţu) a acordat atenţia cuvenită pentru a pregăti cât mai bine startul de campionat, iar pentru acest sezon se speră ca numărul contestatarilor la adresa arbitrajului să fie cât mai redus.
Aşadar, de sâmbătă, 31 august, se dă startul campionatului în Liga a 4-a; prima echipă, campioana judeţeană, va participa la un baraj de promovare, în trei, către Liga a 3-a; ultimele trei clasate în competiţie vor retrograda în Liga a 5-a.
B. Pană
Iată programul complet al primei etape din ediţia 2013-2014 a Ligii a 4-a, precum şi oficialii delegaţi la aceste jocuri:
– Sporting Roşiorii de Vede – Dunărea Zimnicea (sen. Valentin Naidin, Ilie Cristea – ambii Tr. Măgurele, Liviu Barbu – Videle; rez. D. Bădoi; jun. D. Bădoi, A. Prodan, R. Plocon – toţi Tr. Măgurele; obs. George Popa – Alexandria);
– Astra Ploaca – Spicpo Poroschia (sen. Cristina Babadac – Alexandria, Tomi Teodorescu – Roşiori, George Crăciun – Videle; rez. A. Caragea; jun. A. Caragea, M. Mustăţea, A. Vişan – toţi Roşiori; obs. Alexandru Băjan – Videle);
– Unirea Brânceni – Tineretul Suhaia (sen. Robert Croitoru – Roşiori, Alexandru Drăghici, Andrei Baciu – ambii Videle; rez. F. Nicolae; jun. F. Nicolae – Alexandria, I. Roată, S. Purcărea – ambii Roşiori; obs. Ionel Ţurlete – Videle);
– Rapid Buzescu – Pamimai Videle (sen. Cristian Frăsineanu, Cătălin Ancu, Bogdan Pană – toţi Alexandria; rez. A. Sima; jun. A. Sima, A. Tomuţa, F. Oprescu – toţi Roşiori; obs. Emil Tomescu – Tr. Măgurele);
– Viaţă Nouă Olteni – FCM Alexandria (Florin Ochea, Ştefan Creangă – ambii Tr. Măgurele, Mihai Băjan – Videle; rez.M. Bănuţă; jun. M. Bănuţă, O. Marinel, M. Dobrin – toţi Roşiori; obs. Dan Niţu – Tr. Măgurele);
– Unirea Ţigăneşti – Voinţa Saelele (sen. Marius Bobe – Videle, Cătălina Nan – Alexandria, Florin Bornea – Videle; rez. S. Cutieru; jun. S. Cutieru, I. Popa – ambii Alexandria, T. Ene – Plosca; obs. Nicolae Răceală – Roşiori);
– Ajax Botoroaga – Metalul Peretu (sen. Adrian Buică, Florin Stan -ambii Alexandria, Mihai Bănaru – Videle; rez. I. Ştefan; jun. I. Ştefan, R. Neagu, I. Constantin – toţi Alexandria; obs. Ion Ştefan – Buzescu);
– Udinese Uda Clocociov – FC Traian (sen. Ionuţ Babadac – Alexandria, Mihai Dragnea – Roşiori, Mircea Călea – Alexandria; rez. M. Ţaţără; jun. M. Ţaţără, N. Miulescu, V. Tudosoiu – toţi Tr. Măgurele; obs. Florea Râcu – Roşiori).
Nu cumva observatorul meciului Ajax Botoroaga-Metalul Peretu este tatal arbitrului de la juniori si rezerva brigazii de la seniori? Ciudata programare daca este adevarat!