Monica DUMITRESCU
Cu o întârziere de peste 6 luni, beneficiarii POAD 2015 vor intra în sfârşit în posesia ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană. Iniţial, acordarea alimentelor a fost amânată din cauza contestaţiilor la licitaţia pentru stabilirea furnizorilor. Campania electorală şi alegerile locale au fost, de asemenea, un motiv pentru care acordarea ajutoarelor a fost amânată, pentru a nu fi interpretat acest demers ca o mită sau o pomană electorală.
Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Teleorman, în data de 07.06.2016 a fost semnat contractul de furnizare ajutoare alimentare pentru persoane defavorizate, în cadrul POAD 2015.
Furnizorul care a câştigat licitaţia pentru lotul 4, din care face parte judeţul Teleorman, este SC Ned Group SRL Constanţa (contract nr. 47975/07.06.2016).
Potrivit reprezentanţilor furnizorului, după data de 16 iunie a.c. va începe distribuţia cutiilor cu alimente către primăriile din judeţ, graficul de livrare urmând a fi comunicat anterior Instituţiei Prefectului şi către primării.
La această dată au fost solicitate listele cu beneficiari conform art. 3 alin. (1) din HG nr. 799/2014, cu modificările şi completările ulterioare, de la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Teleorman (AJPIS), Casa Judeţeană de Pensii Teleorman (CJP), Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman (AJOFM) şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC), acestea urmând să fie înaintate către primării.
La nivel judeţean, Programul este gestionat de Instituţia Prefectului prin Grupul de lucru POAD din care fac parte reprezentanţii Consiliului Judeţean Teleorman, AJPIS, CJP, AJOFM, DGASPC şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman.
Potrivit prevederilor HG nr. 799/2014, cu modificările şi completările ulterioare şi a instrucţiunilor Ministerului Fondurilor Europene, pe parcursul derulării Programului vor fi efectuate controale de către Instituţia Prefectului prin Grupul de lucru POAD la livrare/recepţie privind condiţiile de depozitare şi documentele de gestiune, respectiv la distribuţie privind eligibilitatea beneficiarilor.
În cadrul POAD 2015 fiecare beneficiar final va primi 2 cutii cu conţinut identic. Fiecare cutie conţine următoarele produse alimentare: făină-1 kg; mălai-2 kg; paste făinoase- 400 g; ulei-2l; zahăr-1 kg; o conservă carne de vită; o conservă pateu de ficat de porc; orez-1 kg; o conservă pastă de tomate; fasole boabe-500 g.