Instituția Prefectului Județul Teleorman, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Managementul Deșeurilor Teleorman”, SC Polaris M Holding SRL și SC ECO SUD SA, operatorii Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Teleorman, organizează în perioada 18-21 aprilie 2022, campania “Teleorman, județ curat”, la care invită să participe toate administrațiile locale din județul Teleorman.
Prefectul județului Teleorman, Haralambie Epure, a declarat că a transmis adrese către toate primăriile din județ, prin care le solicită să își anunțe intenția de participare la acțiune, și a subliniat, totodată, că își dorește un răspuns pozitiv din partea cât mai multor UAT-uri, mai ales că, în urma vizitelor pe care le-a efectuat în ultimele săptămâni în localitățile teleormănene, a avut ocazia să vadă că multe dintre ele au nevoie de o curățenie de primăvară consistentă.
De altfel, Campania “Teleorman, județ curat” nu este la prima “ediție”. Aceasta a fost inițiată anul trecut de președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu, la startul acesteia fiind prezent și ministrul Mediului, Tanczos Barna, dar și peste 70 de primării din județ, peste 1600 de voluntari și reprezentanți din toate instituțiile publice din județ. Și la vremea respectivă, liberalii alexăndreni, în frunte cu președintele lor, Haralambie Epure, au participat la Campania de ecologizare, colectând selectiv deșeurile de la ieșire din Alexandria spre Turnu Măgurele.
Scopul declarat al acestei campanii este acela de a colecta, cu ajutorul voluntarilor din UAT-rile participante, deșeurile municipale depozitate ilegal, de a minimiza poluarea apelor, solului și subsolului și, totodată, de a conștientiza, educa și informa cetățenii județului despre importanța selectării la sursă a deșeurilor în vederea asigurării unei dezvoltări durabile a județului, printr-un mediu cât mai sănătos pentru generațiile viitoare, transmite Instituția Prefectului.
Campania se va desfășura pe zone, după cum urmează: luni, 18 aprilie 2022, zona municipiului Alexandria, cu participarea următoarelor UAT-uri: municipiul Alexandria și comunele Băbăița, Brânceni, Bujoreni, Bogdana, Călinești, Frăsinet, Furculești, Mavrodin, Măgura, Mârzănești, Nanov, Nenciulești, Orbeasca, Poroschia, Răzmirești, Storobăneasa, Țigănești și Vitănești; marți, 19 aprilie 2022, zona municipiului Roșiorii de Vede,cu participarea următoarelor UAT-uri: municipiul Roșiorii de Vede și comunele Balaci, Beuca, Buzescu, Călmățuiu, Călmățuiu de Sus, Ciolănești, Crângeni, Didești, Dobrotești, Drăcșenei, Drăgănești de Vede, Măldăieni, Necșești, Olteni, Peretu, Plosca, Rădoiești, Săceni, Scrioaștea, Sfințești, Siliștea Gumești, Stejaru, Troianu, Vârtoape, Vedea și Zâmbreasca; miercuri, 20 aprilie 2022, zona municipiului Turnu Măgurele, cu participarea următoarelor UAT-uri: municipiul Turnu Măgurele și comunele Beciu, Ciuperceni, Crângu, Dracea, Islaz, Lisa, Lița, Lunca, Plopii Slăvitești, Putineiu, Saelele, Salcia, Seaca, Segarcea, Slobozia Mândra, Traian și Uda Clocociov; joi, 21 aprilie 2022, zona orașului Zimnicea și orașului Videle, cu participarea următoarelor UAT-uri: orașul Zimnicea, orașul Videle și comunele Bragadiru, Bujoru, Cervenia, Conțești, Fântânele, Frumoasa, Izvoarele, Năsturelu, Piatra, Pietroșani, Smârdioasa, Suhaia, Viișoara, Blejești, Botoroaga, Cosmești, Crevenicu, Drăgănești Vlașca, Gălăteni, Gratia, Mereni, Moșteni, Poeni, Purani, Sârbeni, Scurtu Mare, Siliștea, Talpa, Tătărăștii de Jos, Tătărăștii de Sus și Trivalea Moșteni.
Pentru deșeurile colectate, cei doi operatori, Polaris M Holding SRL și ECO SUD SA, vor asigura gratuit, colectarea, transportul, sortarea și depozitarea acestora.