Sport

Încep lucrările la Sala Polivalentă – Vom mai avea sport de performanţă în Alexandria?

După ce s-a tot amânat, începerea lucrărilor la Sala Polivalentă din Alexandria se pare că a intrat în linie dreaptă, iar în câteva zile “şantierul” se va deschide. Numai că, după ce s-a tot vorbit că încep lucrările în toamna anului trecut, apoi ăn februarie, martie, aprilie sau iunie a.c., iată că ajungem şi în faţa faptului împlinit; iar problema care se pune, de acum încolo, este una simplă şi fără echivoc: unde vor juca echipele de performanţă din Alexandria meciurile?

De fapt, problema are conotaţii serioase în principal pentru cele două echipe de nivel naţional, CS Baschet Teleorman Alexandria (participantă în Liga naţională) şi Handbal Club Teleorman Alexandria (participantă în Divizia A), echipe care trebuie să dispună de o bază sportivă dotată cu utilităţi corespunzătoare eşaloanelor respective. Iar în Teleorman, la acest moment, nu există o altă sală omologabilă la eşaloanele respective. Să nu mai spunem şi faptul că, odată cu începerea lucrărilor de reabilitare/mopdernizare a sălii, este afectată activitatea şi grupelor de juniori de performanţă, respectiv echipele care în anii trecuţi s-au evidenţiat, referindu-mă aici la echipele de baschet juvenil sau handbal juvenil de la CSS Alexandria. Iar ca o problemă la fel de stringentă, de acum încolo, pentru toate aceste echipe este locul în care vor desfăşura pregătirea de acum încolo, deoarece în Alexandria nu există, la acest moment, o altă sală care să îndeplinească standardele corespunzătoare pentru desfăşurarea antrenamentelor; şi nu este mai puţinm adevărat că, făcând pregătire într-un anumit sistem, când joci pe o altă suprafaţă şi la alte dimensiuni, rezultatele sunt cel puţin bizare, de multe ori!

Ca o completare a situaţiei delicate în care se află echipele de performanţă din sportul alexăndrean începând cu această vară este şi faptul că, din noul sezon toate echipele participante în Liga naţională de baschet feminin sunt obligate să aibă echipă de tineret în Liga 1 (eşalonul secund valoric).

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.