Bunuri a căror valoare a fost evaluată la suma de 20.000 de lei au ars într-un incendiu izbucnit la o gospodărie din Cervenia. Din fericire, pagubele au fost doar materiale, nefiind înregistrate victime.
Pompierii militari au intervenit la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la fața salvatorii locului constatând că focul se manifesta generalizat, la acoperișul locuinței, într-un dormitor, un hol și o bucătărie, potrivit ISU Teleorman.
Conform sursei citate, incendiul a fost stins în limitele găsite, militarii reușind să salveze un dormitor, cu mobilierul aferent și o anexă gospodărească.
În ceea ce privește cauza probabilă a incendiului, se pare că acesta a fost provocat de jarul căzut dintr-o sobă.
Au fost salvate de pompierii militari bunuri estimate la circa 10.000 de lei.