Un incendiu a izbucnit duminică seara, în jurul orei 20.00, la o locuinţă de pe strada Libertăţii, din Alexandria, în zona fântânii arteziene. Cei care au observat fumul ce ieşea pe geamul unui apartament situat la etajul al II-lea al imobilului au fost doi poliţişti locali, aceştia fiind şi cei care au sunat la 112 alertând pompierii.
În urma apelului la 112, la faţa locului s-a deplasat o echipă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman cu o autospecială cu apă, care a intervenit prompt, incendiul fiind lichidat într-un timp foarte scurt.
Incendiul s-a manifestat doat într-o singură încăpere a apartamentului şi pentru că a fost repede observat şi pentru că la fel de repede s-a şi intervenit, flăcările nu s-au extins şi la alte încăperi. Din primele informaţii, pagubele nu au fost majore, sursa incendiului fiind cel mai probabil un scurt circuit. (C.P.)