La Alexandria, astăzi de dimineață, în jurul orei 03.32, pompierii militari au fost alertați de izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit de pe strada 1 Mai din oraș, cu pericol de extindere la alte două locuințe aflate la doar câțiva metri distanță, informează ISU Teleroman.
Intervenția promptă a pompierilor, cu două mașini de stingere și o ambulanță SMURD, a condus la localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, precum și la salvarea celor două case de locuit din apropiere. Focul, care se manifesta violent în camera centralei de încălzire a locuinței, unde se afla amenajată și o bucătărie, dar și la acoperișul casei și tavanul din rigips al acesteia, a fost stins după aproape o oră și jumătate.
Pe timpul intervenției, salvatorii au evacuat trei butelii de aragaz, una din bucătărie și alte două din podul locuinței, acestea putând pune în pericol viața oamenilor, prin riscul crescut de explozie.
Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 30.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 350.000 de lei. Cauza probabilă a acestui eveniment a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a centralei de încălzire. Din fericire, pe timpul acestei misiuni, nicio persoană nu a fost rănită.