Un incendiu s-a produs sâmbătă, 5 februarie, la nivelul acoperișului unei case (P+1) din localitatea Prunaru. Pentru stingerea acestuia au intervenit pompierii de la Punctul de lucru Drăgănești Vlașca, cu o mașină de stingere și o ambulanță SMURD, și pompierii de la Detașamentul Alexandria, cu o mașină de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime.
Potrivit ISU Teleorman, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, la nivelul acoperișului și mansardei, pe circa 100 mp. Cauza probabilă a evenimentului: coșul de fum al șemineului.
La această intervenție nu au fost înregistrate victime.