Pompierii din cadrul Punctului de lucru Drăgănești Vlașca au fost solicitați sâmbătă 16 aprilie a.c., la ora 08.55, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul unei anexe gospodărești din localitatea Drăgănești Vlașca.
La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, reuşind ca în mai puțin de o oră să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga casă și stingerea în totalitate a incendiului, salvând bunuri materiale estimate la peste 50.000 de lei.
Din păcate, incendiul a fost observat târziu de către proprietar și au ars ori au fost deteriorate de foc un aragaz, două frigidere, mobilierul din bucătarie și foișorul de 20 mp, valoarea pagubelor ridicându-se la suma de 15.000 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza aragazului lăsat nesupravegheat, transmite ISU Teleorman.