Marți, pompierii militari teleormăneni au intervenit pentru stingerea unui incendiu de proporții pe raza localității Zimnicea. Împreună cu autoritățile locale și un operator economic din orașul Zimnicea, au acționat mai bine de 6 ore cu trei autospeciale de stingere, două buldoexcavatoare, o cisternă cu apă și două tractoare cu plug. Au ars circa 3 ha de vegetație uscată și 25 ha de miriște. Cauza probabilă a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, informează ISU Teleorman.
“Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie. Din toate aceste motive, arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ!
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” Teleorman.