Politic

Încă trei primari au plecat din PNL Teleorman

Nici bine nu s-au sedimentat mesajele transmise de Nicolae Ciucă la ședința Biroului Politic Județean al PNL Teleorman din urmă cu câteva zile, că alți primari liberali au anunțat că părăsesc partidul și trec la social-democrați. Deși președintele interimar al liberalilor teleormăneni, Nicolae Ciucă, a încercat să minimalizeze importanța plecărilor din filială și chiar a transmis, deloc voalat, că e convins că primarii vor reveni la PNL din motive știute de el, dar și de edili, iată că alți trei primari PNL i-au dat cu tifla și au anunțat că trec la PSD Teleorman. Este vorba despre primarii comunelor Furculești, Lunca și Crevenicu.

Atunci când a fost întrebat despre plecările din PNL Teleorman, Nicolae Ciucă a avut o primă intenție de a trata superficial aspectul, răspunzând că doar sunt în coaliție, deci e normal ca liberalii să fie laolaltă cu social-democrații, însă a recunoscut, totuși, că este o problemă care influențează în mod negativ partea de moral și de atitudine a activului de partid. Se pare însă, că noua conducere interimară a PNL Teleorman nu reușește să facă mai mult de atât. Faptul că primarii liberali pleacă pe capete pare a fi singura acțiune concretă și devine din ce în ce mai clar că soluția nu poate fi decât ceea ce au cerut, la unison și vehement, liberalii teleormăneni în ședința BPJ: alegeri interne și o conducere locală și stabilă.

Referitor la acest subiect, senatorul liberal și fost președinte al Organizației Județene PNL, Eugen Pîrvulescu a declarat: Din calitatea pe care am avut-o, de președinte al PNL Teleorman, îi cunosc foarte bine pe fiecare în parte, și pe primarii care au plecat, și pe cei care au rămas, îi știu, pe fiecare dintre ei, și la nivel politic, și la nivel personal. Sunt convins că niciunul dintre cei care au decis să plece nu se vor simți apreciați de celălalt partid, nu vor fi tratați așa cum au fost în familia liberală, metaforic vorbind, la noi au fost “prinți la masa regelui”, lucru care nu se va întâmpla în cealaltă parte.

Ceea ce pot spune în mod cert este că, în curând, vom avea alegeri în filiala PNL Teleorman și, de atunci, lucrurile vor reintra în normal și coeziunea în sânul organizației va fi restabilită.

Eu îmi cunosc foarte bine adversarul, l-am bătut în alegerile din 2020, iar PNL Teleorman are capacitatea și arsenalul de a repeta performanța și în 2024. Și știu exact cum se face acest lucru. Încă am un cuvânt de spus în politica teleormăneană.

Și mai știu un lucru, de altfel: primarii care s-au lăsat păcăliți de himere, cu siguranță, nu vor fi desemnați candidații PSD la alegerile locale. Rămâne doar ca ei să-și asume gestul pe care l-au făcut atunci când se vor confrunta cu consecințele”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.