Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a solicitat Tribunalului Teleorman prelungirea cu alte 30 de zile a arestului preventiv pentru Nicu Cristea, suspectul principal în cazul Eliza. Acesta a fost reţinut în urmă cu mai bine de cinci luni, însă, deocamdată, nu a fost trimis în judecată.
Cum ancheta este în curs, iar procurorii încă adună probe, pentru ca acela care, spun ei, a omorât-o pe Eliza, să nu ajungă în libertate, au solicitat prelungirea cu alte 30 de zile a mandatului de arestare preventivă, ultimul termen expirând pe data de 25.03.2015, inclusiv.
În acest sens, Tribunalul Teleorman “admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2015 şi până la 24.04.2015 inclusiv, a inculpatului Cristea Nicu-Alin. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în decizia Tribunalului. (C.P.)