Forţe sporite de poliţişti teleormămeni, agenţi ai postului de poliţie 13 Zimnicea, specialişti CEZ sprijiniţi de jandarmi teleormăneni şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale au descins vineri, 28 februarie, la locuinţele mai multor persoane din localitatea Smârdioasa cu privire la care existau suspiciuni că furau curent electric. Bănuielile poliţiştilor s-au confirmat, 10 gospodării fiind racordate ilegal la reţeaua de distribuţie a energiei electrice prin intermediul unor instalaţii improvizate. Instalaţiile clandestine au fost confiscate, iar în cazul suspecţilor vor fi întocmite dosare penale pentru furt de energie electrică. (C.P.)