Înaintea contestaţiilor la Bacalaureat, Teleormanul avea doi absolvenţi care au reuşit să obţină note de 10 la toate cele trei probe scrise ale examenului din acest an.
Este vorba despre Matei Iulia Simina, absolventă a Liceul Teoretic “Al. I. Cuza” din Alexandria şi Stanciu Ana Maria de la Liceul Teoretic Videle. După contestaţii, celor două fete de zece li s-a mai adăugat şi un băiat, Pătraşcu Eugen Robert, absolvent al Colegiului Naţional “Anastasescu” din Roşiorii de Vede, care iniţial obţinuse note de zece la limba şi literatura română şi matematică, iar la a treia probă scrisă, informatica, în cazul lui, fusese notat cu 9.9. După afişarea rezultatelor iniţiale, absolventul a contestat nota la informatică şi, în urma reevaluării lucrării, a obţinut şi la această disciplină nota maximă, devenind al treilea absolvent de zece al Teleormanului.
Şi anul acesta, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în semn de apreciere a excelenţei, va premia tinerii care au obţinut media zece la Bacalaureat, dar şi pe cei care au obţinut această performaţă la Evaluarea Naţionlă de la sfârşitul clasei a VIII-a. Proiectul de hotărâre privind premierea absolvenţilor cu media 10 la examenele naţionale, care urmează a fi aprobat de Guvern, prevede acordarea a 3.000 de lei celor 81 de liceeni din toată ţara care au obţinut media 10 la Bacalaureat anul acesta, respectiv a sumei de 1.000 de lei celor 456 de elevi de clasa a VIII-a care au obţinut media generală 10 la Evaluarea Naţională.
Astfel, la premierea naţională, celor trei absolvenţi de liceu din Teleorman care au obţinut media 10 la Bacalaureat li se adaugă şi opt absolvenţi de gimnaziu care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională.
Bravo lui! Felicitari chiar merita pentru ca baiatul asta a fost de 10 de la clasa intai!