Eveniment

În ultimele trei zile, încă 11 porci mistreţi din pădurea de la Plopii Slăviteşti, omorâţi de pesta porcină

În arealul de vânătoare din pădurea de la Beciu – Plopii Slăviteşti, au fost găsiţi  alţi 11 porci mistreţi morţi, depistaţi pozitiv cu pestă porcină. Astfel că, numărul total al acestora a ajuns la 40, dacă îi mai adăugăm şi pe cei 29 de săptămâna trecută. Aşa după cum spune Iulian Ianculescu, directorul DSVSA Teleorman, pesta porcină în Teleorman este, deocamdată, doar în populaţia de porci mistreţi din zona Plopi Slăviteşti şi Slobozia Mândra, unde s-au luat măsuri drastice de supraveghere şi de excludere a contactului locuitorilor din zonă cu teritoriul de pădure. În ce priveşte circulaţia mistreţilor, aceasta va fi limitată, în principal, prin asigurarea hranei în pădure, în aşa fel încât porcii să nu mai plece în afara pădurii. Sigur, este asigurată şi paza necesară şi pentru că nu se pot lua probe de la toţi porcii existenţi, este posibil să mai apară şi în continuare alte cazuri de pestă porcină. Prin măsurile luate în ultimele zile, aria de influenţă a început să se restrângă, circulaţia porcilor dintr-un loc în altul fiind supravegheată şi chiar dirijată. O veste bună, mai spune directorul DSVSA, este că în zonă nu sunt cazuri de pestă porcină în gospodăriile populaţiei, lucru care crede că este încurajator şi pentru cei care au porci în gospodăriile proprii, să nu-i mai taie înainte de Crăciun. De asemenea, o altă situație încurajatoare este şi faptul că la Cervenia, după 7 zile de carantină, focarul de pestă porcină a dispărut, ridicându-se deja filtrul de la gospodăria respectivă. Tot directorul DSVSA Teleorman a mai ţinut să precizeze că toţi cei care au avut porci în gospodăriile proprii din comunele Scrioaştea şi Ștorobăneasa şi-au primit deja banii de despăgubiri, urmând ca până la sfârşitul acestei săptămâni şi la Cervenia să se facă plata porcilor sacrificaţi depistaţi pozitiv.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.