Eveniment

În Teleorman, pe toate drumurile naţionale şi judeţene se circulă în condiţii normale

deszapezireÎn judeţul Teleorman, se circulă normal, dar în condiţii de iarnă, pe toate drumurile naţionale şi judeţene. Pentru deszăpezirea drumurilor naţionale acţionează circa 90 de persoane din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Teleorman cu peste 60 de utilaje. Majoritatea forţelor sunt concentrate pe DN Roşiori- Putineiu- Turnu Măgurele, Roşiorii de Vede- Dobroteşti- Balaci şi Alexandria- Turnu Măgurele.

De asemenea, peste 120 de persoane şi 67 de utilaje sunt prezente în teren, pe drumurile judeţene. Sunt ţinute sub control drumurile Alexandria- Orbeasca- Tătăreşti, Drăgăneşti Vlaşca-Videle, Smârdioasa- Pietroşani, Balaci- Tătărăştii de Sus- Gratia. Totodată, sunt împrăştiate cantităţi importante de nisip, sare şi materiale antiderapante.

De asemenea, în tot judeţul se acţionează pentru curăţarea tuturor drumurilor în vederea pregătirii pentru temperaturile scăzute de până la minus 12 grade anunţate în perioada imediat următoare.

La nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se continuă monitorizarea situaţiei operative, s-au luat măsuri pentru identificarea persoanelor fără adăpost şi transportarea lor în spaţiile special amenajate, pentru asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie electrică, gaze, apă şi alte utilităti, cât şi pentru sprijinirea autorităţilor locale în vederea degajării zăpezii din curţile oamenilor.

Până în prezent, în judeţul Teleorman s-au semnalat numai întreruperi individuale ale furnizării de energie, care au fost operativ remediate. În judeţ acţionează şase echipe de intervenţie ale CEZ.

Judeţul Teleorman se află sub incidenţa codului galben de ninsori, viscol, precipitaţii şi polei, valabil până luni seara, la ora 20:00.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.