Eveniment

În plin sezon rece, incendiile de vegetație uscată, de multe ori provocate intenționat, dau bătăi de cap pompierilor

Pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină la nouă incendii de vegetație uscată, într-un interval de trei zile, deși, având în vedere că suntem în plin sezon rece, ar fi trebuit ca astfel de evenimente să nu mai apară în număr așa de mare.

Incendiile, cele mai multe izbucnite din cauza folosirii intenționate a sursei de aprindere, a focurilor în spații deschise lăsate nesupravegheate ori fără a fi luate măsurile necesare împiedicării propagării la bunurile din apropiere, precum și din cauza țigărilor nestinse, aruncate la întâmplare, s-au manifestat pe raza localităților Orbeasca, Ștefeni, Olteanca, Zimnicele, Videle, Blejești (2), Mereni și Valea Poștei, potrivit ISU Teleorman.

Din fericire, acestea au fost stinse fără a fi produse pagube materiale ori victime omenești, cu toate că acest risc a fost unul ridicat, mai ales că cele mai multe dintre ele s-au manifestat în apropierea drumurilor naționale și județene, fumul dens putând pune în pericol viața participanților la traficul rutier.

“Facem apel la responsabilitate din partea tuturor cetățenilor județului nostru, în special din partea proprietarilor de terenuri agricole, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii incendiilor de vegetație uscată, să realizeze acele fâșii arate în apropierea drumurilor de acces astfel încât țigările nestinse aruncate la întâmplare să nu mai fie surse de aprindere și să nu aprindă cu intenție vegetație uscată deoarece acest lucru este INTERZIS, potrivit prevederilor legale.

Îi informăm pe toți cei interesați de faptul că, potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Totodată, reamintim proprietarilor de terenuri agricole că locațiile suprafețelor afectate de incendii au fost înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Teleorman, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform Protocolului de colaborare privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente, încheiat între Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Garda Națională de Mediu.

Din punct de vedere legislativ, informăm pe toți cei care dețin terenuri agricole că incendierea vegetației uscate este interzisă, acest lucru putând fi sancționat de pompieri, reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, conform protocolului încheiat între aceste instituții”, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” Teleorman, mr. Gelu Dragomir.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.