Economie

În noiembrie şi decembrie, fermierii ar putea să-şi primească banii pentru culturile afectate de secetă

fermieriMinistrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că evaluarea pagubelor provocate de secetă s-a încheiat, urmând ca în lunile noiembrie şi decembrie fermierii să îşi primească sumele de bani cuvenite.

În acest sens, MADR a trimis în teritoriu o adresă şi până la 30 septembrie au fost trimise şi primite la MADR toate datele, iar în prezent, ministerul le centralizează şi “urmează să notificăm Comisia Europeană. Am avut chiar şi o discuţie la Ministerul de Finanţe despre rectificarea bugetară. Sper să primim toate resursele pe care le-am solicitat în lunile noiembrie şi decembrie, să plătim despăgubirile către fermieri”, a declarat Daniel Constantin. Despăgubirile pentru secetă vor fi acordate fermierilor doar cu condiţia ca pierderile să fi depăşit 30 la sută din producţie, a mai precizat ministrul Agriculturii.

Suprafaţa afectată de secetă cu diverse culturi din Teleorman se situează la peste  110.000 hectare din totalul de circa 170.000 de hectare pe care au fost înfiinţate culturi de primăvară. Fermierii teleormăneni se plâng că arşiţa le-a distrus culturile de porumb şi floarea-soarelului. Au fost afectate peste 32.000 hectare de porumb, peste 53.000 hectare de floarea soarelui şi aproepe 28.000 de hectare reprezentând alte culturi. Pagubele înregistrate, potrivit evaluărilor făcute, se ridică la circa 26.904 mii lei, la floarea soarelui, şi la aproximativ 26.701 mii lei, la porumb. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.