Festivalul Bucurie în Mișcare are loc în 15 și 16 iunie, în Parcul Vedea
Festivalul Bucurie în Mișcare, organizat de Asociația 11even cu sprijinul Kaufland România, ajunge în premieră, weekendul acesta, la Alexandria. Asociația Voluntari pentru Alexandria, din cadrul Primăriei, partenerul local de organizare al evenimentului, a pregătit pentru cele două zile de festival o serie de momente care îi vor bucura pe participanți. Între acestea se numără demonstrațiile de dansuri (inclusiv majorete), dar și competițiile de baschet, fotbal și înot. Pentru că se anunță temperaturi ridicate, o serie dintre activități se vor desfășura la ștrandul Vedea.
În prima zi a evenimentului vor ajunge la festival în jur de 80 de copii din mediul rural, de la școlile din Troianul și Călinești, care au câștigat o excursie gratuită la festival, drept răsplată pentru că au participat la competiția „Fă mișcare în pauza mare”. Ei fac parte din cei peste 1300 de elevi din mediul rural invitați să participe la cele 13 festivaluri Bucurie în Mișcare organizate anul acesta și să se alăture, astfel, zecilor de mii de copii, tineri și adulți așteptați să ia parte la cea mai mare campanie de promovare a mișcării în masă din țara noastră. „Promovarea unui stil de viață sănătos este o prioritate în strategia noastră de responsabilitate socială și ne bucurăm să fim parte din festivalurile Bucurie în Mișcare, pentru al cincilea an consecutiv. Copiii de toate vârstele descoperă prin joacă cât de importantă este mișcarea și, în plus, le oferim posibilitatea de a-și testa abilitățile pentru a afla ce sport li se potrivește”, spune Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Bucurie în Mișcare oferă în premieră părinților și profesorilor care participă la festival posibilitatea de a testa gratuit înclinația copiilor între 5 și 16 ani către un anumit sport, prin SportAnalytik. Dezvoltată în cooperare cu Universitatea Charles din Praga, metoda este utilizată, în acest moment, în peste 16 țări la nivel mondial pentru a-i ajuta pe copii să-și găsească sportul preferat.
Înscrierile se fac la fața locului în amândouă zilele de festival, la cortul SportAnalytik.
SÂMBĂTĂ, 15 IUNIE
Scenă, Parcul Vedea
10:00 – Deschiderea oficială a evenimentului
10:10 – Demonstrație dans majorete: The Little Stars, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”
10:20 – Campionat de baschet Fete, începători și avansați. Grupe 8-10 ani, 10-12 ani, 12-14 ani
11:00 – Demonstrație Judo
11:15 – Moment muzical: Palatul Copiilor, Profesor Căldărușa Marian
17:00 – Demonstrație Dans Modern, Club Sportiv SIBBA
17:00 – Demonstrație Dans Sportiv, Club Sportiv SIBBA
17:30 – FlashMob, Club Sportiv SIBBA
18:00 – Campionat de baschet: Băieți, începători și avansați. Grupe 12-14 ani; Fete, începători și avansați, grupe 14-18 ani; Mixt, grupe +18 ani, +30 ani, +60 ani
18:00 – Campionat de fotbal Copii, Grupe 2009, 2011
18:00 – Demonstrație Step Aerobic
19:00 – Demonstrație Kangoo Jumps, cu Kangoo Club România
19:00 – Marș pentru sănătate! – categoria de vârstă +50 ani
Activități Complex Sportiv Ștrand Vedea
13:00-16:00 Concurs de înot Fete. Grupe 5-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-13 ani, 14-18 ani, +18 ani, +50 ani senioare
DUMINICĂ, 16 IUNIE
Scenă, Parcul Vedea
10:00 – Demonstrație Street Dance: Little Stars, Palatul Copiilor Alexandria
10:00 – Campionat de fotbal-tenis, Grupe: sub 12 ani, 12-16 ani, Seniori
10:10 – Demonstrație Dans Modern: Magic Girls, Palatul Copiilor Alexandria
10:15 – Demonstrație Majorete: Magic Girls, Palatul Copiilor Alexandria
10:20 – Demonstrație Street Dance: Magic Girls, Palatul Copiilor Alexandria
10:15 – Campionat de Volei – 10 – 14 ani
10:30 – Cross – pentru toate vârstele
17:00 – Demonstrație Street Dance – Club Sportiv SIBBA
17:00 – Demonstrație Dans Sportiv – Club Sportiv SIBBA
17:30 – Demonstrație Dans Modern – Club Sportiv SIBBA
18:00 – Demonstrație Pilates
18:00 – Campionat de fotbal Copii – grupe 2010, 2012
Activități Complex Sportiv Ștrand Vedea
13:00 – Concurs de înot Băieți. Grupe 5-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-13 ani, 14-18 ani, +18 ani, +50 ani seniori
PE PARCURSUL AMBELOR ZILE:
SportAnalytik – testarea abilităților sportive ale copiilor. Cățărare pe panou, minifotbal, tir cu arcul, tombola Carnețelul de mișcare, concursuri și jocuri sportive diverse: fotbal target, schi pe asfalt, fun tenis, limbo, ștafetă, acqua challenge și alte surprize.
Despre Bucurie în Mișcare
Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite
Nu facem suficientă mișcare – mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. Nu mai știm să ne conectăm – socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile afară – în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor). Programul Bucurie în Mișcare s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate. Lansat în 2012, programul înseamnă acum evenimente cu zeci de mii de participanți derulate în peste 40 de orașe din România și Republica Moldova și proiecte speciale care dau o dimensiune concretă misiunii noastre de a contribui la dezvoltarea unor comunității mai puternice, mai sănătoase, mai fericite.