Vom descrie, în cele ce urmează, un accident de muncă ale cărei cauze trebuie să dea de gîndit comanditarilor unor lucrări cu risc ridicat şi executanţilor deopotrivă, fiind vorba de nerespectarea unor norme de securitate şi sănătate în muncă (SSM) foarte clare şi obligatorii, nerespectare care în cele mai multe cazuri, ca şi în cel pe care îl descriem, se soldează cu moartea celui implicat. Nu vom prezenta nume de oameni şi de locuri, ele nefiind relevante, ci numai faptele şi împrejurările, pentru că ele se cuvin reţinute, spre a nu fi reeditate în altă parte şi în alt moment. Din documentele existente la Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman, care a cercetat cazul, rezultă că în ziua de 15 august 2012, Ş.L., administratorul unei firme care activează în domeniul electricităţii, împreună cu T.F., electrician, s-au deplasat într-o localitate din judeţ pentru a executa o lucrare, în baza unui contract legal, mai exact un branşament. În jurul orelor 10,00, după ce au montat branşamentul BMPT pe stîlpul indicat, au introdus conductorul electric pe ţeava de PVC, iar T.F. a început să prindă ţeava pe stîlp. Cînd acesta a ajuns la partea de sus, în timp ce prindea ultima bridă, Ş.L. l-a auzit ţipînd şi a realizat imediat că T.F., s-a electrocutat. Ş.L. s-a urcat repede pe scară, încercînd să deschisă catarama centurii de siguranţă, dar nereuşind, a tăiat cordonul de prindere, moment în care s-au dezechilibrat şi au căzut amîndoi de la aproximativ 7 metri. Ş.L. încercînd să-i acorde primul ajutorul lui T.F., şi-a pierdut cunoştinţa. Ulterior, de la personalul ambulanţei sosite la accident a aflat că T.F. a decedat.
Ancheta organelor de specialitate a relevat cîteva aspecte definitorii pentru acest caz şi anume: moartea lui T.F. a fost violentă, cauzată de stopul cardio-respirator consecutiv electrocutării, leziunile constatate putîndu-se produce prin acţiunea termică şi mecanică a curentului electric; firma nu l-a instruit asupra modului de executare a lucrării speciale respective – branşament trifazat aerian BMPT 16A, pentru ca acesta să respecte distanţa minimă de 0,3 metri faţă de instalaţia eletrică existentă, distanţă reglementată prin prevederile punctului 7.3.2. din Standardul Român SR 234- anexa nr. 2, şi prin articolul 20, alineatul 1, litera e din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, modificată; T.F. a atins unul din conductorii instalaţiei electrice de joasă tensiune, care avea izolaţia parţial deteriorată, electrocutîndu-se, nefiind echipat cu o cască de protecţie, cu mînuşi şi cizme electroizolante; angajatorul a dispus începerea lucrării fără forme organizatorice de lucru – convenţie de lucrări, program de lucrări, autorizaţie de lucru, şi fără aprobarea personalului S.C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A. pentru executarea lucrărilor care necesită măsuri speciale de siguranţă; angajatorul nu a întocmit pentru T.F. fişa postului cu atribuţiile şi răspunderile care îi reveneau în domeniul acestuia, contrar normelor legale. Ş.L., în urma căderii, a suferit un traumatism toracic, s-au produs un hematom supcapsular renal, fractură de peroneu, fractură de metacarp, stîng, microlitiază renală stîngă. Iată, aşadar, consecinţele nerespectării regulilor bine stabilite, ele fiind multiple, de ordin medical, şocial, tehnic economic, familial. Un şir de nereguli a generat o tragedie şi un grav accident de muncă.
B. SCHMIDT