Eveniment

În cazul crimei de la Scurtu Mare, suspectul principal, chemat la testul poligraf

sprayÎn noaptea de 13/14 februarie a.c., localitatea Scurtu Mare a fost bulversată de un grav incident, în urma căruia un tânăr, de nici 22 de ani, şi-a pierdut viaţa. În fapt, despre cazul de crimă de pe câmpul care leagă localităţile Scurtu Mare de Drăceşti s-a vorbit destul de mult, inclusiv despre faptul că între timp s-a început urmărirea penală faţă de unul din agenţii de pază implicaţi în cazul respectiv. Fără să mai reluăm firul poveştii respective, trebuie spus că în această perioadă procurorii au trecut la o altă etapă a cercetării, fiind invitaţi la testul poligraf cei doi agenţi de pază ai firmei Securitas (primul a fost vineri, al doilea peste câteva zile), care încă nu recunosc să fi avut vreo vină în săvârşirea faptei. Despre stadiul la care se află cercetările, procurorul criminalist Traian Nedelcuţă a vorbit deschis şi a făcut o informare a situaţiei actuale, într-unul din cele mai complicate cazuri de omor din ultimii ani.

“În speţă s-a început urmărirea penală faţă de unul din cei doi agenţi de pază, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. La acest moment, aşteptăm rezultatele de la Institutul «Mina Minovici», întrucât acolo au fost înainte probe pentru examenul sisto-patologic şi toxicologic, de asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize fizico-chimice pentru a se constata dacă pe obiectele de îmbrăcăminte ale victimei se pot găsi urme de substanţe de la sprayul iritant-lacrimogen, pe care cei doi agenţi de pază îl aveau în dotare. Fiecare susţine că celălalt a pulverizat spray şi că s-a deplasat o porţiune de drum pentru a o ajunge pe victimă. De asemenea, zilele trecute faţă de suspect s-a făcut testul poligraf, al cărui rezultat îl aşteptăm deja. Dar, în opinia mea, cel mai important este rezultatul toxicologic de la Mina Minovici, în funcţie de acesta vom vedea în ce măsură se impune faţă de suspect chiar privarea de libertate”, a fost declaraţia oferită de procurorul Nedelcuţă. Acesta n-a ascuns faptul că atitudinea oscilantă a celor doi agenţi de pază, care îşi aruncă vina unul spre celălalt, poate simplifica acest caz, însă principală a “armă” a crimei, sprayul iritant-lacrimogen (foto), poate fi cheia dezlegării acestui caz destul de ciudat, în urma testului toxicologic.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.