În cadrul şedinţei ordinare de miercuri, 12 februarie, consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre privind bugetul propriu al judeţului pe anul 2015 şi estimarile pentru anii 2016-2018.
Bugetul propriu al judeţului Teleorman a fost fundamentat cu o prevedere la venituri de 225.910 lei şi la cheltuieli de 232.540 lei, atât pe secţiunea de funcţionare (56/72%), cât şi pe cea de dezvoltare (43.28%).
În ce priveşte programul de investiţii, Consiliul Judeţean Teleorman şi-a stabilit ca prioritare continuarea lucrărilor începute şi care au ca termen de finalizare anul 2015, dar şi investiţii noi, în special în infrastructură. Banii pentru investiţii sunt directionaţi cu predilecţie către învăţământ, mediu, agricultură şi transporturi.
Astfel, în 2015 urmează să fie finalizate lucrările de reabilitare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, bugetul alocat fiind de 4.626 mii lei.
Totodată, proiectul „Îmbunătăţirea managementului situaţiilor de urgenţă în regiunea transfrontalieră” beneficiază pentru anul 2015 de un buget de 507 mii lei, în timp ce, pentru reconstrucţia ecologică forestieră pe terenuri degradate în perimetrul de ameliorare Mavrodin, este alocată suma de 40 mii lei. Bani s-au alocat şi pentru continuarea programului privind măsurile de protecţie a mediului prin creşterea suprafeţelor împădurite în judeţul Teleorman, respectiv 80 mii lei.
Pentru dotarile independente ale Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roşiorii de Vede şi Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Consiliul Judeţean a alocat 145 mii lei pentru anul 2015.
Capitolul transporturi, poate cel mai controversat în România, în general, şi în Teleorman, în particular, beneficiază de investiţii majore în anul 2015.
Astfel, Consiliul Judeţean a alocat 14.460 mii lei pentru anul curent, pentru reabilitarea tronsonului DJ 506B Smârdioasa-Izvoarele, modernizarea DJ504 limita judeţ Giurgiu-Cernetu, reabilitare DJ 504 Alexandria-Orbeasca de Sus-Tătărăştii de Sus-limita judeţ Argeş, reabilitare şi modernizare DJ 612A Roşiorii de Vede-Balta Sărată, reabilitare DJ 506 Negreni-Tătărăştii de Jos, reabilitare DJ 601F Coşoteni-Albeşti, reabilitare DJ 612B Satu Vechi- Beuca-Dobroteşti, reabilitare tronson DJ 612 Băbăiţa-Orbeasca, reabilitare DJ 611 limita judeţ Giurgiu-Gratia-Sârbeni-limita judeţ Dâmboviţa, reabilitare DJ 506A Purani-Răsmireşti-limita judeţ Giurgiu, precum şi reparaţie capitală Pod DJ 612 peste pârâul Clăniţa la Băbăita.
Despre investiţiile în infrastructură, preşedintele Consiliului Judeşean, Adrian Gâdea, a spus ca sunt şi proiecte în lucru, care aşteaptă aprobarea de la ministerul de resort, urmând să fie stabilit şi bugetul alocat fiecăruia. (Violeta Mocanu)