Social

“Implicare prin non-formal. Clubul de teatru forum” / Proiect de educație non-formală la Școala Gimnazială Nr. 2 Videle

În perioada septembrie-decembrie 2024, Școala Gimnazială Nr. 2 Videle a derulat proiectul de educație civică “Implicare prin non-formal. Clubul de teatru forum”, finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România, implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Scopul proiectului l-a constituit dezvoltarea competențelor sociale, civice, de comunicare, participare și a abilităților de viață ale elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 2 Videle, prin implicarea acestora în activități de educație non-formală.

În conformitate cu calendarul propus al proiectului, în perioada septembrie-decembrie s-au desfășurat activități de educație non-formală, coordonate de profesori voluntari ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 Videle, adresate elevilor școlii cu vârste cuprinse între 11-14 ani.

În ordinea desfășurării lor, acestea au fost: activități de informare a elevilor, a părinților, a cadrelor didactice cu privire la desfășurarea proiectului, înscrierea elevilor interesați de participarea la proiect;  ateliere educative de informare și familiarizare a elevilor înscriși în proiect cu metodele de educație non-formală: teatru forum, photovoice, biblioteca vie etc; amenajarea în incinta școlii a unui hub, un spațiu de educație non-formală, mobil, unde elevii pot desfășura diferite activități extracurriculare, sub coordonarea unor profesori voluntari, pentru a își putea forma  și dezvolta competențe sociale și civice; pregătirea și punerea în scenă a unor piese de teatru forum, prezentate la nivelul comunității școlare prin intermediul cărora elevii au încercat să atragă atenția și să responsabilizeze comunitatea pentru rezolvarea unor probleme precum: existența violenței și a bullying-ului în școli, poluarea mediului înconjurător, lipsa de preocupare pentru reciclarea resurselor etc; vizita elevilor participanți la proiect la Casa Europa- Spațiul Public European, pentru a afla lucruri noi despre Europa, Uniunea Europeană, valorile pe care aceasta le promovează, drepturile copiilor și ale tinerilor în Uniunea Europeană.

Considerăm că, prin intermediul acestor activități de învățare, bazate pe valorificarea metodelor de educație non-formală, elevii au învățat altfel, și-au format și dezvoltat competențe fundamentale precum: a învăța să fii, a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să trăiești împreună cu ceilalți într-o lume diversă și globală.

“Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for  Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă”.

Comments are closed.