Politic

Ică Florică Calotă şi Marin Almăjanu – candidaţi siguri ai PNL în Teleorman

Carmen Dumitrescu

Candidaturile USL la nivelul judeţului Teleorman sunt încă o problemă ţinută departe de ochii publicului. Negocierile se poartă încă la modul cel mai discret la sediile celor două partide, iar oameni despre care se credea că vor ocupa în mod cert fotoliile de parlamentari află, mai nou, că mai au de aşteptat până când le va veni iarăşi rândul la o astfel de demnitate publică. Alţii, în schimb, acceptă cu bucurie oportunitatea ce li se oferă şi păstrează, în linişte, informaţiile preţioase până după data anunţării oficiale a candidaturilor, în cursul acestei luni.

În ultima perioadă, o luptă pentru candidaturi s-a purtat, în mod decent şi discret, şi la nivelul PNL Teleorman. Astfel, liberalii s-au aflat, de mai multe ori în pragul unor scandaluri de anvergură, dar din fericire, s-au oprit la timp şi nu au permis ca lucrurile să degenereze, aşa cum s-a întâmplat în cazul altei organizaţii judeţene de partid. Însă, nu putem să nu ne amintim momentul în care Romeo Nicoară şi dorinţa lui de a candida i-a pus în dificultate pe Marin Almăjanu şi colegii săi de partid, care şi-au dorit ca, de data asta, să sprijine un alt candidat, în speţă pe viceprimarul Florică Ică Calotă. Chiar dacă la data respectivă, Romeo Nicoară declara că posibilitatea ca el să nu mai candideze în Teleorman e destul de vagă, în condiţiile în care prin protocol s-a stabilit prioritatea parlamentarilor actuali în colegiile deja câştigate, se pare că între timp situaţia în partid s-a schimbat şi că până la această dată sunt certe doar două candidaturi, cea a actualului viceprimar Florică Ică Calotă pentru funcţia de deputat şi cea a preşedintelui PNL Teleorman, Marin Almăjanu pentru fotoliul senatorial, ambii fiind “în cărţi” pentru colegiul Alexandria – rural.

În acest moment, cele două candidaturi sunt interesante numai în măsura în care ele clarifică situaţia din PNL şi consfinţesc finalizarea luptei pentru putere din interiorul formaţiunii politice. Practic, ambii candidaţi sunt cotaţi cu şanse foarte bune în competiţia electorală şi e foarte posibil ca ambii să obţină rezultate care să le asigure câştigarea colegiilor înaintea redistribuirii.

Un alt parlamentar al PNL care este nevoit în condiţiile date să mai aştepte este şi tânărul George Dumitrică, stabilindu-se ca acesta să mai câştige experienţă politică înainte să intre într-o competiţie de acest gen, tinereţea nefiind un atu în politica prezentului. Totuşi, prin muncă şi răbdare, e posibil ca Dumitrică să aibă, peste câţiva ani succes politic la nivel judeţean sau chiar naţional şi să culeagă roadele muncii lui de până acum. Cel de-al treilea candidat al PNL la parlamentarele de acum este, potrivit unor surse interne din PNL, un politician de la centru care îşi doreşte să reprezinte interesele Teleormanului în Parlamentul României.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.